Este nevazator, insa acest lucru nu l-a impiedicat sa porneasca in propriul maraton olimpic, asa cum, de altfel, o face si in viata de zi cu zi. Este visul lui Florin Georgescu care va pedala 2000 de kilometri pana la Londra pentru a sustine sportivii romani care vor participa la Jocurile Olimpice.
"Sunt Florin Georgescu si sunt, ceea ce oamenii numesc, un nevazator. Eu ma numesc un om care lupta se se autodepaseasca, sa isi indeplineasca un vis. Pentru mine, asta inseamna sa merg pe bicicleta pana la Jocurile Olimpice de la Londra. Si voi filma cei peste 2000 de km pentru tine", este parte din mesajul pe care Florin l-a inregistrat pentru cei care ii sustin visul.
Scopul actiunii lui Florin Georgescu este acela de a demonstra ca sportul poate face parte din viata fiecaruia dintre noi, chiar si din viata celor care au o anumita dizabilitate. Este nevoie doar de ambitie si de a ne dedica o parte din timp sportului, activitate care ne mentine sanatosi.
Manifestul lui Florin este sincer si reuseste sa te inspire prin puterea exemplului: "Cand lupti sa-ti implinesti un vis, cea mai grea batalie o porti cu tine: iti descoperi limitele, te zbati sa ti le invingi, te provoci si reusesti sa te autodepasesti. Pentru ca doar atunci cand vrei cu adevarat, te ridici dupa fiecare cazatura. Si doar atunci cand crezi cu adevarat, ii faci si pe ceilalti sa creada in tine."
Drumul pana la Jocurile Olimpice va fi parcurs in tandem, alaturi de prietenul sau Alexandru Racanel, iar imagini de pe tot parcursul traseului vor fi transmise periodic pe pagina evenimentului www.vezidincolodelimite.ro
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro