Florin Cîțu: Restanțierii pot cere amânarea plății ratelor dacă ajung cu ele la zi

UPDATE – Florin Cîțu, după ședința de guvern: ”În privința ratelor pentru persoane fizice pe credite ipotecare, acolo statul garanteză dobânda pe 5 ani de zile. Dobânda este zero la această creanță și plata se va face în 60 de rate egale. Cetățenii au 45 de zile în care să depună aceste cereri, să folosească această facilitate.”

Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat luni care sunt modificările pe care le-a adus ordonanței de urgență privind amânarea plății ratelor la bănci. 

Perioada în care clienții pot cere amânarea lor se extinde dincolo de durata stării de urgență, cererile putând fi depuse și la 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței. 

De asemenea, nu se mai capitalizează dobânda pentru creditele ipotecare iar cei care au restanțe la bănci pot cere și ei amânarea plății ratelor, dacă ajung cu plata ratelor la zi. 

 „Sunt câteva clarificări care au fost emise în ordonanța trecută. Am văzut discuții în spațiul public despre dobânda la dobândă, despre cine și când poate beneficia. Am extins și perioada până la care se pot face aceste cereri, pentru că era doar până la sfârșitul stării de urgență și am extins la cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență. Deci, acum permitem oamenilor 45 de zile de la momentul la care apare această ordonanță de urgență să facă cereri către bancă”, a spus ministrul Finanțelor Florin Cîțu, luni, la începutul ședinței de guvern. 

Premierul Ludovic Orban a fost cel care a sintetizat modificările aduse ordonanței. 

„Vreau să fim clari: deci nu se mai capitalizează dobânda pentru creditele ipotecare. Doi: se prelungește termenul până la care se poate depune cererea de către persoanele fizice sau juridice pentru suspendarea plății. Trei: să dăm posibilitatea celor care solicită, în cazul în care au restanțe la plata creditelor, să poată să își aducă creditele la zi la momentul solicitării suspendării obligației de plată”, a explicat Ludovic Orban. 

***

Din cauza coronavirusului, mai multe afaceri au avut de suferit, iar problema ratelor la bănci a devenit o temă de dispută politică între Guvern și Parlament, dar și între PNL și PSD. Guvernul a adoptat joi o Ordonanță de Urgență pentru amânarea ratelor la bănci până la finalul acestui an, care nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial.

De prevederile ordonanței de urgență care prevede suspendarea, pentru nouă luni, a plății ratelor la bănci nu pot beneficia decât cei afectați, în veniturile obținute, „direct sau indirect” de criza provocată de virusul SARS-CoV-2.

Plata ratelor se poate suspenda la cererea debitorului, persoană fizică sau juridică, timp de cel mult nouă luni, fără a depăși, însă, data de 31 decembrie 2020, iar cererea poate fi transmisă electronic sau telefonic, fără a fi nevoie de semnarea unor acte adiționale și poate fi făcută doar cât durează starea de urgență, prevede ordonanța de urgență adoptată joi de guvern.

Cât privește plata dobânzilor aferente ratelor pentru care se cere suspendarea, aceasta va fi eșalonată pe toată durata creditului.

Până la apariția Ordonanței de Urgență, PSD a depus în Parlament o inițiativă legislativă, care prevedea „suspendarea până la finalului anului 2020 a obligației de plată a ratelor scadente și a dobânzilor aferente împrumuturilor bancare, cât și financiar nebancare care au fost contractate până la data de 19 martie 2020, de către toate persoanele fizice și entitățile juridice”.

Proiectul este semnat de președintele PSD, Marcel Ciolacu, alături de alți parlamentari social-democrați. ProRomânia și ALDE au anunțat că susțin inițiativa, ceea ce înseamnă că aceasta are voturile necesare pentru a trece de Parlament.

 

 

Sursa: europalibera.org