Florin Cîţu: Comisia Europeană a aprobat creşterea plafonului IMM Invest

august 7, 2020

Creșterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde a fost acceptată de către Comisia Europeană, a anunțat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, în debutul ședinței de guvern de vineri.

Ministrul a subliniat că cererile pentru finanțare prin acest program sunt în continuare mari, iar premierul Orban a solicitat grăbirea procedurilor.

„Am înţeles că aproape jumătate dintre bănci au cerut creşterea plafonului. Aici eventual putem susţine Fondul de Garantare şi puteţi detaşa de la Fondul de Contragarantare sau din ANAF oameni cu expertiză astfel încât să grăbim procedurile”, a explicat premierul. 

În replică, ministrul Finanțelor a subliniat că cei de la Fondul de Garantare lucrează pentru pentru automatizarea procedurii.

„Am avut o discuţie cu Fondul de Garantare. Ei lucrează la automatizarea procedurii care cred că e mult mai simplă şi este o soluţie pe termen lung, dar pe termen scurt vom vedea cum putem să ajutăm cu personal din alte instituţii”, a declarat Florin Cîțu.

Premierul a mai cerut ca să fie tratate cu celeritate toate solicitările de credit care au fost aprobate de bănci pentru a fi soluţionate cât mai rapid, iar Florin Cîţu a menţionat că au fost discuţii cu sistemul bancar, care a avut deja soluţiile de automatizare şi s-ar putea prelua de acolo o soluţie.

Programul IMM Invest permite companiilor mici și mijlocii afectate de criza COVID-19 să poată lua credite pentru investiții sau pentru capital de lucru, garantate de stat (valoarea garanției merge până la 90% din credit).

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro