Firea dă vina pe păcura din CET-uri pentru poluare

martie 7, 2020

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut sâmbătă că poluarea record de săptămâna trecută a fost provocată din cauza păcurii arse la centralele termice din Capitală, însă ministrul Economiei, Virgil Popescu, a contrazis-o: în perioada respectivă la CET-uri s-a folosit doar 1,2% păcură.

„Imensa poluare de duminică spre luni, (...) acel dezastru economic de duminică spre luni, 1 spre 2, a fost cauzat de CET Grozăveşti. Am toate informaţiile, sunt foarte responsabilă, am toate documentele şi toate dovezile, dar i-am lăsat posibilitatea domnului ministru să iasă el basma curată şi să recunoască public faptul că din cauza nemodernizării, din cauza lipsei de retehnologizare a CET-urilor din Bucureşti s-a ajuns la acest dezastru. Cetăţenii trebuie să ştie că CET-urile din Bucureşti, toate, dar în special Progresul şi Grozăveşti, au ars foarte multă păcură. Păcura este intens poluantă. Păcura se foloseşte în timpul iernii, când sunt temperaturi cu minus, minus 10, minus 15 grade, minus 20 de grade. Au vrut să scape de ea”, a afirmat primarul general Gabriela Firea, sâmbătă la Antena 3, citată de Agerpres.

În replică, ministrul interimar al Economiei, Virgil Popescu, a acuzat-o pe Firea că minte, pentru că CET-urile nu au folosit păcură în perioada respectivă, iar controalele Gărzii de Mediu au arătat că limitele de poluare nu au fost depășite.

„În această perioadă, la CET-uri s-a folosit doar 1,2% păcură, iar săptămâna trecută a fost control de la Garda de Mediu şi s-a arătat că nu au fost depăşite limitele de poluare admise. Poluarea a fost în zona Barbu Văcărescu, iar CET Grozăveşti este în cu totul altă parte”, s-a apărat ministrul Economiei, tot la Antena 3, conform Mediafax.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro