Nominalizarile la Oscar aduc din nou in prim-plan filmele prezentate la Festivalul International de Film de Scurt si Mediu Metraj NexT: Auf der Strecke (r. Reto Caffi, Germania, 2008), selectionat in Competitia oficiala a Festivalului in 2008 si New Boy (r. Steph Green si Tamara Anghie, Irlanda, 2008), prezentat, de asemenea, editia precedenta, in cadrul sectiunii show-case Countries in Focus: Irlanda, sunt doua dintre cele cinci filme care candideaza la castigarea Premiului Oscar pentru Cel mai bun scurt metraj de fictiune.
Un alt film nominalizat la aceeasi categorie a Premiilor Oscar este canadianul Manon on the Asphalt (r. Elizabeth Marre si Olivier Pont), care va fi inclus in programul celei de-a treia editii a Festivalului NexT.
Cea de-a treia editie a Festivalului International de Scurt si Mediu Metraj NexT va avea loc in perioada 1 - 5 aprilie 2009 la Bucuresti. NexT-ul este si in acest an orientat catre promovarea tinerilor cineasti din lumea intreaga. Pe langa sectiunile deja consacrate: Competitie, Si ei au fost NexT generation (dedicata scurt metrajelor realizate de regizori romani consacrati), Cristi si Otto (rezervata filmelor realizate de Cristian Nemescu si Andrei Toncu), Festival Friends si Semaine de la Critique, NexT 2009 aduce in prim-plan noi cinematografii: Belgia, Australia, Israel si Serbia vor fi Countries in Focus anul acesta, iar sectiunea Festival Cities cuprinde selectii ale celor mai bune scurt metraje din programele prestigioaselor festivaluri de la Toronto, Montpellier si Tallinn.
Una dintre noutatile absolute ale acestei editii a festivalului le reprezinta programele speciale de filme prezentate in Leopards of Tomorrow, sectiunea Festivalului International de Film de la Locarno rezervata tinerilor cineasti unde au concurat, de-a lungul timpului, Fatih Akin si Paul Thomas Anderson, si in care s-au facut remarcati, in ultimii ani, regizori romani de perspectiva ca Adina Pintilie (Nu te supara, dar...) sau Catalin Musat (Ciobanul zburator).
Printre sectiunile noi ale celei de-a treia editii NexT se numara si cea dedicata scurt metrajelor de succes co-produse de fundatia germana Robert Bosch Stiftung, grupate intr-un program special de doua ore.
Sectiunea rezervata filmelor realizate de regizorul Cristian Nemescu si sound designerul Andrei Toncu s-a imbobogatit cu un titlu in 2009: thrillerul american To Kill a Killer (r. Ricardo Islas, 2007), al carui sunet a fost realizat de Andrei Toncu.
Menit sa duca mai departe amintirea regizorului Cristian Nemescu si a sound-designerului Andrei Toncu, festivalul este organizat de Societatea Culturala NexT, in jurul careia se grupeaza multi dintre prietenii si colaboratorii celor doi.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro