Festivalul de Film de la Berlin la a 57-a editie

februarie 8, 2007

Numeroase staruri ale cinematografiei vor pasi astazi pe covorul rosu, la cea de-a 57-a editie a Berlinalei ce se va desfasura intre 8 si 18 februarie

Printre vedetele care vor fi prezente anul acesta la Festivalul de Film de la Berlin se numara Clint Eastwood, Robert de Niro, Jennifer Lopez, Cate Blanchett si Sharon Stone.

In cadrul festivalului vor fi prezentate publicului aproape 400 de filme, dintre care 26 vor intra in competitie. Pe parcursul concursului cineastii se vor bucura de 19 premiere mondiale, peliculele provenind din 29 de tari. Sunt asteptati de asemenea sa soseasca la festival si Arthur Penn, Julie Delpy, Willem Dafoe, Ben Kingsley, Antonio Banderas si Judi Dench.

Festivalul va oferi in dechidere filmul biografic despre viata si cariera cantaretei franceze Edith Piaf, "La Vie en Rose", cu Marion Cotillard si Gerard Depardieu si care pare sa fie favoritul publicului.

De asemenea, va fi prezentata in premiera, si o versiune color, restaurata, a filmului "Hamlet" din 1920, in care joaca Asta Nielsen.

Printre titlurile cele mai aşteptate de public se află "Scrisori din Iwo-Jima" al lui Clint Eastwood, un film de război despre sacrificiile facute de japonezi într-una dintre cele mai importante bătălii ale celui de-al doilea război mondial. Foarte aşteptat este şi filmul lui Robert de Niro, "The Good Shepherd", o reconstituire a naşterii serviciilor secrete din S.U.A..

"The sound of Mountains", filmul ce povesteşte cum se face brânza de burduf, realizat de Alexandru Belc, stundent în anul III la regie de film, va reprezenta România în programul de scurtmetraje pe teme culinare Eat, Drink, See Movies al Festivalului Internaţional de la Berlin.

"Este un film documentar despre brânza de burduf şi un cioban din Braşov", a declarat miercuri, pentru NewsIn, Alexandru Belc.

Alexandru Belc a mai regizat, în 2005, scurtmetrajul de şase minute "Soft power", în care au jucat si actorii Ana Ularu şi Răzvan Roşca. (atitudinea.ro)

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro