Potrivit unui sondaj CIPD, pandemia a reprezentat un factor dăunător pentru cariera profesională a circa două cincimi din tinerii chestionaţi. Mai mult, experții avertizează că lucrătorii mai tineri au fost trecuţi cu vederea din cauza lipsei de experienţă.
Totodată, sondajul derulat la finele anului trecut, unde au participat 2.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, a subliniat şi faptul că 43% dintre respondenţi au considerat că pandemia a avut un efect negativ asupra perspectivelor lor de carieră pe termen lung.
În principiu, specialiştii sunt de părere că acest lucru se datorează faptului că, în contextul stării de urgenţă, ulterior alertă, un procent semnificativ de lucrători și-au pierdut locurile de muncă. De asemenea, munca la distanță nu a facilitat crearea de noi oportunități de dezvoltare întrucât există un număr relativ mic de industrii unde a fost implementată cu succes.
Simultan, sondajul a relevat şi faptul că, dintre participanţii care nu lucrează, jumătate (50 la sută) sunt șomeri de aproximativ 12 luni. Pe de altă parte, o proporție asemănătoare (49 la sută) au declarat că nu sunt încrezători în găsirea unui loc de muncă în următoarele trei luni, în timp ce aproape trei sferturi (72 la sută) au spus că nu sunt optimişti cu privire la găsirea unui loc de muncă care să le fructifice ambițiile profesionale și așteptările salariale în următoarele trei luni.
În general, această realitate se datorează şi faptului că unul din șapte tineri șomeri (14%) a relatat că a aplicat pentru mai mult de 30 de locuri de muncă în ultimele trei luni, fără un răspuns pozitiv. Plus, mai mult de jumătate dintre persoanele care nu lucrează (51 la sută) au declarat că nu au apelat la o platformă specializată care să-i ajute în procesul de căutare a unui loc de muncă.
Ca răspuns la concluziile sondajului prezentat, compania organizatoare a lansat chiar o campanie prin care solicită mediului de afaceri să creeze aproximativ un milion de oportunități profesionale pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani, respectiv locuri de muncă, stagii de practică, ucenicie, voluntariat, schimb de experiență etc.
Conform opiniei profesioniştilor care activează în domeniul politicii de competențe, deși recentele colocvii despre lipsa de personal din ultimul timp au generat impresia că ar trebui să fie relativ ușor a găsi de lucru, tinerii au fost „deseori lăsați la coada clasamentului”, deoarece angajatorii preferă lucrătorii care deja posedă experiență şi cunoștințe specifice jobului vizat.
Astfel, din perspectiva Delegaţiei De Tineret a României La ONU, drumul profesional al tinerilor trebuie să devină o temă de interes în procesul decizional, ţinând cont de faptul că această generație a fost profund afectată de contextul pandemic încă actual. Prin urmare, organizaţia propune o serie de măsuri de combatere a şomajului în rândul generaţiei tinere, printre care:
Întrucât recrutarea are tendinţa de a deveni un proces destul de…complicat, la RisCo, am pus bazele unei platforme de joburi cu numeroase avantaje pentru candidaţi, inclusiv posibilitatea de a aplica cu un salariu diferit la fiecare anunț.
Comunicat preluat de pe LivePr.ro » Faţa nevăzută a pandemiei: doi din cinci dintre tineri susţin că planurile de carieră le-au fost stricate din cauza Covid-19
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro