Farmaciștii avertizează: „Antibioticul pe trei zile va crește rezistența antimicrobiană”

ianuarie 19, 2024

Se schimbă regulile în ceea ce priveste achiziția de antibiotice. Potrivit unui ordin al Ministerului Sănătății, vom putea lua antibiotice de la farmacie fără rețetă, pentru trei zile.

Costel Grigore, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași, la Euronews România: „Farmaciștii nu își doresc să elibereze medicamente fără rețetă sau atunci când situația nu o impune”.

„Această prevedere, cu antibiotic pe trei zile, va crește rezistența antimicrobiană, de fapt. (...)”

„Noi ne dorim un ordin întreg, care trebuie făcut toate autoritățile și toți profesioniștii din domeniu, nu să fie doar opera Ministerului Sănătății, să fie implicați Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor, microbiologi și să țină cont de realitățile românești. Noi avem localități întregi descoperite pe servicii medicale, iar acolo, colegii mei suplinesc lipsa acestor servicii... Vă invit să mergem în localități, sate, comune, unde farmacistul face tot ce se poate pentru pacienții săi. Acest ordin nu este benefic în această formă”.

„Am fost consultați, numai că parte dintre aceste sugestii pe care noi le-am adus au fost preluate, dar nu în integralitate. Noi am sugerat să ne punem la masa de lucru, împreună cu colegii mei, și să venim cu o soluție întreagă și completă. Noi ce facem, de azi înainte arhivăm declarația pe propria răspundere a pacienților, pentru câți ani, ce facem cu ea?”.
„Noi am propus să fie un sistem electronic integrat, astfel încât să putem verifica în timp real dacă pacientul nostru într-adevăr și-a luat, iar doza, din punct de vedere farmacologic, nu poate fi aceasta menționată, pentru că nu este corect, nu este în beneficiul pacientului. Imaginați-vă că vine la mine un pacient, îi dau antibiotic, îl ia pentru trei zile, după care oprește tratamentul, că medicul nu-l prinde sau nu reușește să ajungă, fiind dintr-un sat izolat, sau se simte mai bine, și atunci el va dezvolta rezistență la antimicrobiene. Cine este de vină? Farmacistul, care a eliberat, este vinovat de malpraxis”.

Pentru cele mai recente știri:
https://euronews.ro/

Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA

Urmăriți-ne și pe Social Media:
https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n

https://www.facebook.com/ro.euronews
https://www.instagram.com/euronews_romania

@euronews.romania

Sursa: Youtube / Euronews Romania

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro