Expresii de unica folosinta

aprilie 24, 2009

O expozitie in doi, sot-sotie. Ea - pictor pur-sange, el - trecut prin mai multe tipuri de arta: sculptura, pictura, body-painting, design vestimentar, decorare de mobilier vechi. Asta va serveste Carturestiul din Iulius Mall, intre 28 aprilie - 18 mai, mai precis expozitia de pictura „Expresii" realizata de Oana si Zoltan Benedek. La vernisajul de marti, 28 aprilie, ora 18, va vor purta prin lumea lor artistii insisi, dar si scriitorul Robert Serban - un fin critic de arta.

De ce o expozitie in doi? „Lucram impreuna si ne completam unul pe celalalt; de cele mai multe ori drumurile noastre coincid in ceea ce priveste pictura", spune Oana Benedek. Despre vreo autoritate artistica a unuia asupra altuia nu poate fi vorba, sustin ei, chiar daca, adauga Oana, „recunosc cu usurinta si cu mandrie totodata ca Zoli ma depaseste". In lipsa unui atelier al lor in care sa creeze (meteahna a unei generatii intregi de artisti tineri), multe lucrari - mai ales ale Oanei - au capatat contur „in curtea casei parintilor mei, de la Ortisoara". Expozitia din Carturesti „vrea sa prezinte expresii ale unor atitudini rare in perioada noastra, expresii ale unor femei cu totul remarcabile, atat prin portrete, cat si prin imbracaminte". Asadar expresii, pe care, nuanteaza Oana Benedek, „imi place sa le denumesc masti - expresii de unica folosinta".

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro