Explozii puternice la Beirut au rănit zeci de persoane

august 4, 2020

Zeci de persoane au fost rănite în urma a două explozii puternice produse marţi după-amiază în oraşul libanez Beirut, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate libaneze citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

Una dintre acestea s-a petrecut în portul orașului, iar cea de-a doua, se pare că, potrivit BBC, a avut loc în apropierea casei unde a locuit Rafik Hariri, fostul premier al Libanului, asasinat cu o mașină-capcană.

Incidentul are loc în preajma verdictului așteptat din partea unui Tribunal ONU în privința celor care l-ar fi ucis pe fostul premier, în 2005.

Unele clădiri s-au prăbuşit şi sunt persoane blocate sub dărâmături. Se înregistrează daune materiale semnificative pe o rază de câteva sute de metri.

Numeroase victime au fost transportate la spitale din centrul capitalei Libanului.

Potrivit presei libaneze, exploziile, produse în zona portuară, sunt accidentale.

Deflagrația, a cărei origine nu este cunoscută deocamdată, a fost auzită în mai multe sectoare ale orașului.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro