EuroEducație - Cum îi ajutăm să își aleagă viitorul

mai 9, 2024

Bine v-am găsit la Euroeducația. Ne revenim ușor după Sărbători, care au fost chiar o vacanță adevărată pentru mulți dintre noi și vorbim puțin mai relaxat azi despre educație.

În cadrul școlii, dar cumva în afara ei, adică despre zilele în care unii profesori își iau în serios rolul de mentori și decid să organizeze evenimente care să-i învețe pe copii despre a dărui, despre a fi prezent pentru ceilalți, despre cum puțin de la fiecare poate schimba mult pentru cineva.

Înainte de sărbători, mai ales, ne străduim cu toții să fim mai buni, nu știm exact câți o facem chiar din suflet și câți de teama vreunei justiții divine. Cert e că astfel se nasc o mulțime de gesturi bune, care ajută alți oameni.

Așa sunt târgurile caritabile, așa este donarea de sânge sau zilele în care pur și simplu ne întâlnim cu cei mai tineri dintre noi pentru a le vorbi și a le arăta cum din puțin se face mult. Așa a fost și colecta mobilă de sânge organizată înainte de Paște într-o școală privată din București, alături de târgul caritabil de pe terenul de sport, pentru copii mai puțin norocoși.

Două acțiuni de voluntariat, făcute de elevi mai mici sau mai mari, care n-au așteptat nimic la schimb. Despre voluntariat și puterea exemplului ca formă de educație vom vorbi astăzi, dar și despre motivele care ne îndeamnă pe fiecare să donăm.

Pentru cele mai recente știri:
https://euronews.ro/

Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA

Urmăriți-ne și pe Social Media:
https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n

https://www.facebook.com/ro.euronews
https://www.instagram.com/euronews_romania

@euronews.romania

Sursa: Youtube / Euronews Romania

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro