Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică planurile-cadru pentru liceu, după o foarte lungă așteptare și, peste discuțiile pe care le-au stârnit aceste planuri a venit imediat primul raport național de alfabetizare numerică pentru clasele I-XII. Practic, o nouă imagine a procentului de analfabetism funcțional, un termen cu care de ja ne-am obișnuit, dar un procent care pare că doar crește, în loc să scadă.
Măsurătoarea a analizat populaţia şcolară din toate ciclurile de învăţământ, primar, gimnazial şi liceal și a descoperit că rata analfabetismului numeric creşte constant, de la o medie de 25% la clasele primare, la o medie de 36% la clasele gimnaziale şi de 46% la clasele liceale.
Literaţia numerică nu se referă doar la notele pe care le iei la matematică, ci reprezintă capacitatea de a înţelege, interpreta şi utiliza informaţii matematice în diverse contexte ale vieţii cotidiene, profesionale şi sociale. Jurnalista Adriana Stoian a dezbătut implicațiile acestor procente cu invitații emisiunii: Dragoș Iliescu, prof. univ. dr. la Universitatea București, Andreea Nistor, director executiv Asociația pentru Valori în Educație și, de la Ministerul Educației și Cercetării ni se alătură Gabriel Vrînceanu, șef serviciu Dezvoltare Curriculum.
Pentru cele mai recente știri:
https://euronews.ro/
Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA
Urmăriți-ne și pe Social Media:
https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n
Tweets by euronewsro
https://www.facebook.com/ro.euronews
https://www.instagram.com/euronews_romania
Sursa: Youtube / Euronews Romania
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro