Candidatura lui Traian Băsescu pentru funcția de primar al Municipiului București este cu un pas mai aproape după ce președintele PMP, Eugen Tomac, a anunțat că a reușit în doar o zi să strângă semnăturile necesare pentru înscrierea în alegerile locale.
„Vă mulțumim tuturor, avem semnăturile pentru candidatura domnului Președinte Traian Băsescu la Primăria Generală a Municipiului București.
În prima zi s-au strâns peste 11480 de semnături.
Vă așteptăm și astăzi alături de noi, continuăm campania de strângere de semnături!", a scris Tomac pe Facebook.
El a anunțat luni începerea campaniei de strângere de semnături. Candidatura lui Traian Băsescu a apărut în discuție ca urmare a refuzului cooptării PMP în alianța PNL-USR-PLUS pentru alegeri din Capitală.
PMP a cerut Sectorul 3 pentru o candidatură a lui Mihai Neamțu ce a fost refuzată de liderul USR, Dan Barna.
De altfel, într-o declarație în exclusivitate pentru Europa liberă, Eugen Tomac a anunțat această posibilitate de a merge în alegeri cu fostul președinte.
Liderul PMP a arătat că participarea lui Traian Băsescu în competiție va mobiliza electoratul și că este posibil ca partidul să obțină cel puțin 7% din voturi la aceste alegeri. Argumentul său este că la alegerile europarlamentare și la cele prezidențiale, care au avut loc anul trecut, PMP a obținut rezultate care depășeau pragul de 5%.
Traian Băsescu a acuzat, marți seară, chiar că Dan Barna a acționat special pentru a diminua șansele lui Nicușor Dan de a câștiga Primăria Capitalei.
„Eu exprim o altă variantă. De fapt, a fost eliminat din alianţă PMP-ul în ideea că va proceda ca orice partid parlamentar, adică îşi va face liste de candidaţi şi la municipiu şi la sectoare, ceea ce va diminua şansele lui Nicuşor Dan să câştige alegerile. Mă tem că a existat şi un astfel de calcul. Cineva, acolo în interiorul USR-ului, nu-l vrea pe Nicuşor Dan câştigător al cursei pentru funcţia de primar general, ca să poată ţină în continuare partidul din funcţia de preşedinte”, a declarat Băsescu pentru Digi24.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro