ETA2U sustine viitorul. Campionatului National de Dans Sportiv Romania 2008 si Cupa Baroque vor fi sustinute de compania IT atat financiar, cat si prin transmiterea live a evenimentului pe site-ul ETA2U.
În contextul unei implicări sociale puternice şi după ce anul trecut a susţinut prima ediţie a Cupei Baroque, ETA2U continuă tradiţia în susţinerea dansului sportiv. Pentru a sprijini tineretul, valoarea şi cultura, în zilele de 1 şi 2 martie, pe site-ul www.eta2u.ro vor fi transmise în direct Campionatului Naţional de Dans Sportiv România 2008 şi cea de-a doua ediţie a Cupei Baroque.
Aflat la a XVI-a ediţie, Campionatului Naţional de Dans Sportiv România, cel mai important eveniment din lumea dansului sportiv la nivel naţional, este anul acesta pentru prima oară organizat în Timişoara. Prin participarea a sute de perechi de dansatori din peste 100 de cluburi din ţară, concursul stabileşte anual campionii României la toate clasele de vârstă, aceştia urmând să reprezinte ţara la Campionatele Mondiale şi Europene.
La rândul ei, mult mai tânără, Cupa Baroque se află la al doilea an de existenţă, devenind astfel o tradiţie pentru oraşul de pe Bega, atât prin eforturile susţinute ale părintelui său, Clubul de Dans Magnum V.R.D., cât şi datorită susţinătorilor săi constanţi.
Competiţiile se vor desfăşura între 1 şi 2 martie, la Sala Constantin Jude (fosta Olimpia), vor avea participanţi cu vârste între 6 şi 35 de ani, iar juriul va fi format din arbitrii internaţionali.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro