Eroii revolutiei - cinstiti si de militarii Armatei Romaniei

decembrie 21, 2006

În zilele de 21 şi 22 decembrie a.c., în unităţile militare în care s-au ridicat monumente pentru cinstirea eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989, se vor desfăşura ceremoniale militare şi religioase de evocare a memoriei acestora. Subunităţi ale Ministerului Apărării şi muzici militare vor participa, de asemenea, la activităţile comemorative organizate de autorităţile centrale şi locale.

În unităţi, mari unităţi, comandamente, direcţii centrale, cercuri şi muzee militare, vor avea loc manifestări pe parcursul cărora va fi evocat rolul Armatei pe timpul Revoluţiei Române.

Personalităţi din conducerea Ministerului Apărării vor participa la manifestările comemorative din Bucureşti, iar Regimentul 30 Gardă şi Protocol “Mihai Viteazul”, Brigada 34 Infanterie şi Brigada 122 Logistică vor asigura gărzile de onoare pentru ceremonialele de depunere de coroane şi jerbe de flori care vor avea loc pe 21 decembrie, la Cimitirul Eroilor Revoluţiei şi în Piaţa Universităţii, respectiv pe 22 decembrie, la Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei (Piaţa Revoluţiei), la Radiodifuziune şi la Televiziunea Română. (MA)

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro