Premierul Călin Popescu-Tăriceanu o întrevedere cu reprezentanţii companiei Ericsson. În cadrul întrevederii, reprezentanţii companiei au arătat că sunt interesaţi de deschiderea în regiune a unui centru de suport global.
Primul-ministru Tăriceanu i-a invitat să facă această investiţie în România şi a precizat că, pe lângă politica fiscală atractivă, care are la bază taxa unica de impozitare, un argument este şi acela al forţei de muncă foarte bine pregătite, respectiv al tinerilor care vorbesc foarte bine limba engleză.
„România a fost una dintre cele mai performante economii în anul 2006, aşa cum o arată şi un raport al Băncii Mondiale. Avem o politică fiscală atractivă şi forţă de muncă bine calificată. Susţinem investiţiile străine şi vă invit să veniţi cu încredere în România”, spus primul-ministru.
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că investitorii sunt interesaţi de astfel de oportunităţi de afaceri. Exemplul cel mai recent este compania Microsoft, care a deschis la începutul lunii un Centru de Suport Tehnic Global la Bucureşti, a arătat şeful Executivului. (atitudinea.ro)
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro