Epson lanseaza doua scanere premium flatbed, Perfection V750 Pro si V700 Photo

mai 22, 2006

Epson işi consolidează poziţia ca singură alegere pentru scanarea foto profesională cu noile Epson Perfection V750 Pro şi V700 Photo.

Epson lansează două scanere premium flatbed, Perfection V750 Pro ideal pentru fotograful profesionist şi Epson Perfection V700 Photo care se potriveşte iubitorilor de fotografii sau fotografi amatori avansaţi. Sunt primele scanere flatbed din lume la un preţ mai mic de €800, care oferă o rezoluţie de până la 6400dpi x 9600dpi, sistemul inovator Dual Lens, tehnologie DIGITAL ICE™ şi densitate optică 4.0 DMax.

Sistemul Dual Lens include Super Resolution Lens care oferă o scanare a filmului de până la 6400dpi (până la lăţimea de 5.9”), High Resolution Lens care oferă scanare reflectivă de până la 4800dpi şi scanare de film (peste 5.9” lătime). Furnizând două lentile în loc de una singură Epson este capabil să ofere rezoluţie înaltă de 6400dpi într-un scaner cu un cost efectiv fără compromis în calitate.

Ambele produse oferă tehnologia Digital ICE™ care va îndepărta automat praful, zgârieturile, murdăria şi amprentele de pe film şi fotografii pentru a crea o imagine finală clară şi proaspătă.

În plus, cele douăoferă o arie largă de scanare care ajunge până la 8x10” (203 x 254mm) şi patru suporturi de film pentru benzi de film şi slide-uri de 35 mm, film în format mediu şi mare. Puteţi grupa originale multiple de scanare pentru o productivitate crescută. De exemplu, puteţi introduce patru filme de 35 mm, douăsprezece slide-uri de 35 mm, două cadre (max) 120/220 şi două cadre de 4x5”.

Epson Perfection V750 Pro este proiectat pentru utilizatorii care cer capacitate avansată de scanare a filmului pentru a rivaliza cu aceea a unui scaner de film dedicat. Posedă un sistem Optic High Pass pentru îmbunătăţirea vitezei de scanare şi a calităţii. Este aplicat pe sticla scanerului un strat optic anti-reflexie pentru a elimina reflexia şi umbrele, producând o imagine clară şi precisă, în timp ce High Reflection Mirror îmbunătăţeşte reflexia luminii scanate către senzor, rezultând în viteza de scanare mai rapidă. Este livrat cu o suita de software completă care include Adobe® PhotoShop® Elements 3.0, SilverFast® Ai şi Monaco EZcolor™.

Epson V700 Photo este ideal penru iubitorii de fotografie sau fotografii amatori avansaţi. Abilitatea sa de a manevra toate formatele de film comune şi de a scana imagini multiple simultan îl face o soluţie extrem de versatilă pentru digitizarea filmului dvs. Mai oferă viteze rapide de scanare – la 44 de secunde pentru un film de 35 mm şi 11 secunde pentru un document monocrom A4. Software–ul include Adobe® PhotoShop® Elements 3.0 şi SilverFast® SE.

Michaela Beckers Product Manager Epson Europa spune “Perfection V700 Photo şi V750 Pro marchează o altă descoperire remarcabilă realizată de Epson pentru fotograful pretenţios. Pe lângă calitatea oferită de producţie care rivalizează cu scanerele de film dedicate, în special cu Perfection V750 Pro, puteţi beneficia de caracteristicile suplimentare ale scanării flatbed. Ambele produse sunt un partener ideal Epson Stylus Photo R2400, iar rezultatul este calitatea premium a imaginii, furnizată uşor şi rapid în propriul dvs. studio foto.”

Sumarul specificaţiilor principale ale Epson Perfection V750 Pro şi V700 Photo:

• Scanează documente şi filme cu sistemul unic Dual Lens System
o Super Resolution Lens pentru scanarea filmului 6400 dpi
o High Resolution Lens pentru scanarea reflectivă şi de film de 4800 dpi
• Creează reproduceri ale culorii cu o rezoluţie maximă de 6400 dpi pentru scanarea filmului şi adâncimea de culoare de 48 de biţi.
• Indepărtează praful şi zgârieturile cu Tehnologiile DIGITAL ICE™
• Reproducerea excelentă a tonurilor cu densitate optică de 4.0 DMax
• Scanează multe formate diferite de film 4x5”, 35mm banda de film, sildeuri 35mm şi film de format mediu de până la 6x20cm
• Scanează filmul de până la 8x10” cu ajutorul Film Area Guide
• Scanează originale multiple cu adaptorul de film de 8x10”
• Urmărirea scanării cu LED-ul albastru de mişcare
• Previzualizează şi reface imaginile cu Epson Creativity Suite
• Se bucură de scanare mai rapidă şi conectare uşoară cu USB 2.0 şi IEEE 1394 (FireWire)
• Epson Perfection V700 Photo are un preţ estimat de €599
• Epson Perfection V750 Pro are un preţ estimat de €799
• Ambele produse vor fi disponibile începând cu luna mai 2006 in România.
Partenerii Epson în Romania sunt: Despec România, MB Distribution şi Tornado Sistems

Sumarul trasăturilor suplimentare ale Epson Perfection V750 Pro:

• Calitatea superioară a imaginii şi viteza de scanare datorită sistemului High Pass Optics: Straturi optice anti-reflexie şi High Reflection Mirror
• Imbunătăţeşte imaginile şi productivitatea cu software SilverFast Ai şi Monaco EZcolor™.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro