Emmanuel Macron revine la „moartea cerebrală a NATO", după incidentul naval cu Turcia

iunie 23, 2020

Președintele francez Emmanuel Macron a revenit la tema privind „moartea cerebrală a NATO" într-o declarație în care condamnă incidentele navale din Marea Mediterană când fregata franceză Le Courbet a fost vizată, pe 10 iunie, de radarul unei nave militare turce, în timp ce era implicată într-o misiune NATO în Marea Mediterană și era în cursul unei tentative de verificare a unei nave-cargo suspectată că transporta arme în Libia.

„Vă trimit la declaraţiile mele de la sfârşitul anului trecut cu privire la moartea cerebrală a NATO. Consider că este una dintre cele mai frumoase demonstraţii posibile", a afirmat Emmanuel Macron, la finalul unei întrevederi cu omologul său tunisian Kais Saied la Palatul Elysee, conform AFP, citat de Agerpres.

NATO a deschis, joi, o anchetă privind „agresivitatea" Turciei, stat acuzat că se opune controlului efectuat de navele Alianţei Nord-Atlantice asupra vaselor bănuite că încalcă embargoul ONU asupra livrării armelor către Libia.

„Atâta vreme cât vom continua, membri ai NATO, europeni, părţi interesate în acest subiect, să fim slabi în demersurile noastre sau lipsiţi de claritate, vom lăsa puterile necooperante să-şi facă jocul. Nu vreau ca în şase luni, un an, doi ani, să constatăm că Libia este în situaţia Siriei de astăzi", a afirmat președintele francez.

Florence Parly, ministrul francez al apărării, a denunțat incidentele la o reuniune a miniştrilor apărării din cadrul NATO de săptămâna trecută, iar pt ţări europene i-au susţinut cererea de deschidere a unei anchete.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a evocat un simplu „dezacord între aliaţi", anunţând ulterior deschiderea unei anchete pentru „a clarifica tot ceea ce s-a petrecut".

La sfârşitul anului trecut, Emmanuel Macron aprecia că NATO se află în „moarte cerebrală", după ofensiva lansată de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în nord-estul Siriei. Acum, tot Turcia este acuzată că a transferat în Libia mii de combatanţi insurgenţi sirieni, în condiţiile în care Administraţia Recep Tayyip Erdogan a anunţat că susţine Guvernul libian recunoscut de Naţiunile Unite în conflictul cu gruparea Armata Naţională Libiană.

Bogat în petrol, statul african este răvășit de un război civil de când o revoltă populară sprijinită de NATO l-a înlăturat de la putere și l-a ucis pe dictatorul militar Muammar Qaddafi în 2011.

Conflictul a atras numeroase forțe regionale. Rusia, Franța, Egiptul, Iordania și Emiratele Arabe Unite sprijină forțele loiale liderului militar Khalifa Haftar, în timp ce Turcia, care a și trimis trupe, drone și mercenari sirieni în Libia sprijină guvernul din Tripoli, ca și Qatar sau Italia.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro