TVR 1, TVR 2 si TVR Cultural pregatesc pentru 1 Decembrie o serie de programe speciale, dedicate Zilei Nationale a Romaniei.
TVR 1 isi va incepe emisiunile speciale cu Telematinalul, prezentat de Alina Bratu si actorul Mircea Diaconu, care vor vorbi cu un istoric si un sociolog despre semnificatia datei de 1 Decembrie. De la ora 10.10, TVR 1 difuzeaza Aniversarea Zilei Nationale a Romaniei - 89 de ani de la Marea Unire. Telespectatorii vor urmari transmisiuni directe alternative de la Bucuresti si Alba-Iulia, unde vor avea loc parada militara de 1 Decembrie, la Arcul de Triumf, si un Te Deum, la catedrala din Alba-Iulia. Mihai Radulescu si invitatii sai din studio vor explica importanta acestor manifestari. De la ora 13.00 si 14.20, Marius Florea Vizante pregateste o editie aparte a emisiunii sale. Invitatii aflati in Cafeneaua astrelor vor intra sub zodia... Romaniei. Adrian Nastase, Adrian Severin, Petre Roman si Adrian Cioroianu vor vorbi deschis despre Romania dupa Revolutia din '89. Alaturi de ei se vor afla artisti reprezentativi pentru fiecare zona a tarii: Veta Biris, Mioara Velicu, Angelica Stoican, Irina Loghin, Ana Pacatius, Nicolae Furdui Iancu si grupul Crai Nou, Gheorghe Rosoga si Marius Mihalache. Dupa-amiaza va fi randul unei alte emisiuni speciale de 1 Decembrie: Iuliana Tudor si Nicolas Don vor prezenta, in direct, de la 15.30 si 17.15, Romania din suflete, o emisiune care aduce in prim plan romani din tara si din diaspora. Prin cariera, performantele lor profesionale sau gesturile de curaj, acestia sunt un argument al reusitei in viata si o ''alta'' imagine a Romaniei in lume. Personalitati publice le vor inmana trofeul si diploma ''Romania din suflete''. Programul va cuprinde si momente artistice. Printre cei recompensati de 1 Decembrie sunt Oana Pellea, Lucian Bute, Cristian Mungiu, Victor Piturca, soprana Leontina Vaduva, violonistul Alexandru Tomescu.
La TVR 2, in afara de editia speciala a emisiunii Replay (dedicata drumului parcurs de echipa nationala pentru calificarea la EURO 2008), telespectatorii pot urmari alte programe speciale, cum ar fi: De la ora 12.20 - documentarul Ferdinand si Maria, intre datorie si destin, o radiografie a destinului celor doi soti, profund marcat de datoria lor fata de Romania. Nascuti pe alte meleaguri, formati in alte culturi, Ferdinand si Maria si-au urmat destinul, casatorindu-se din ratiuni de stat. Au venit in Romania asumandu-si pe deplin statutul noii patrii, si-au pastrat identitatea si... au devenit romani. Un alt reper important va fi difuzat de la ora 18.40 - Mesa Pacii, concertul aniversar sustinut de artistul Gheorghe Zamfir la implinirea a 50 de ani de activitate artistica. De la ora 22.30 este programat filmul romanesc Ryna, selectionat oficial pana acum in peste 30 de festivaluri si laureat cu 16 premii internationale. Din distributie fac parte Dorotheea Petre, Valentin Popescu, Nicolae Praida, regia fiind semnata de Ruxandra Zenide.
TVR Cultural - editie speciala de Jurnal Cultural si filmul Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii. Printre programele pe care TVR Cultural le va difuza in ziua de 1 Decembrie se numara editia speciala a Jurnalului Cultural (ora 22.00) si pelicula premiata cu ''Un certain regard'' la Festivalul Filmului de la Cannes in 2006 - Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii. De la ora 20.00, filmul lui Catalin Mitulescu aduce pe micul ecran o poveste din Bucurestiul anului 1989, ultimul an al dictaturii Ceausescu. Eva are 17 ani, e eleva de liceu si are un vis secret: sa fuga din Romania, pentru a calatori in jurul lumii. Fratele Evei, Lalalilu, are 7 ani si e disperat la gandul ca sora sa l-ar putea parasi. Asadar, impreuna cu bunii sai prieteni Tarzan si Silvica, pune la cale un plan de asasinare a lui Ceausescu, pentru ca Eva sa ramana si sa traiasca intr-o tara libera. De la ora 22.00, timp de o ora, Jurnalul Cultural va intra in direct cu institute culturale romanesti din lume pentru a afla cum promoveaza acestea imaginea Romaniei.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro