Elveția: Persoanele de peste 75 de ani, cu anumite comorbidități, refuzate la ATI

octombrie 27, 2020

Lovită puternic de al doilea val al pandemiei de coronavirus, Elveția se vede pusă în situația dificilă de a alege între pacienții care primesc sprijin medical și cei care nu.

Astfel, un document întocmit de Academia Elvețiană de Științe Medicale și de Societatea Elvețiană de Medicină Intensivă prevede criteriile pe care trebuie să le folosească medicii înainte de alege bolnavii pe care îi tratează. Documentul este în vigoare din 20 martie, deși nu a fost încă adoptat oficial, arată La Stampa, citat de Rador.

La pagina 5 a documentului sunt indicate tipurile de pacienți destinați să nu fie internați în secția de terapie intensivă: "Vârsta de peste 85 de ani. Vârsta de peste 75 de ani însoțită de cel puțin unul dintre următoarele criterii: ciroză hepatică, insuficiență renală cronică în stadiul III, insuficiență cardiacă de clasa NYHA mai mare de 1 și supraviețuire estimată la mai puțin de 24 de luni".

La nivelul A, paturi disponibile la terapie intensivă, dar resurse limitate, criteriile pentru a nu fi admiși la reanimare sunt mai grave. Printre altele: "Stop cardiac recurent, boală oncologică cu o speranță de viață mai mică de 12 luni, demență severă, insuficiență cardiacă clasa IV / NYHA, boală degenerativă în stadiul final".

Dacă vor fi sau nu tratați, va fi decizia medicilor sau mai degrabă în funcție de numărul de paturi din spitale. Lunea trecută, potrivit celor mai recente date disponibile, în Elveția erau 22.301 de paturi, dintre care 6.353 încă libere. Cu 586 de pacienți internați pentru COVID-19, dintre care 97 la Terapie Intensivă și 29 intubați.

Treisprezece medici elvețieni au trimis o scrisoare către "New England Journal of Medicine", care a făcut înconjurul lumii: "Pacienții mai în vârstă nu sunt resuscitați și mor în singurătate fără confortul îngrijirilor paliative adecvate".

În comunicatul de prezentare a protocolului, academicienii vorbesc despre necesitatea "de a lua decizii de raționalizare". Un termen militar care duce cu gândul la medicina de război. Este inevitabilă, în opinia președintelui medicilor din Ticino: "Fiecare decizie revine comitetelor de etică din spitale. Nu am informații că s-a întâmplat deja, dar suntem foarte îngrijorați".

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro