Elevii care provin din familii în care sunt persoane care au comobordități nu vor avea obligația să prezinte fizic la școală odată cu începutul anului școlar, a precizat ministrul Sănătății, fără a face precizări suplimentare despre felul în care vor desfășura cursurile online dacă restul colegilor sunt în școală.
„Există această variantă în care poate face învăţământ online în condiţiile în care are acasă persoane cu comorbidităţi”, a afirmat Nelu Tătaru, întrebat în conferința de presă în care s-au prezentat principalele măsuri luate de autorități pentru reluarea cursurilor.
El a precizat că cele mai multe școli din țară sunt, în prezent, într-o situație epidemiologică potrivită pentru a începe anul școlar în scenariul 1 care permite prezența în clase a tuturor elevilor.
În schimb, Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a încurajat părinții să își lase copiii să meargă la școală.
„Eu chiar încurajez părinții să facă în așa fel încât să se informeze – și cred că școlile sunt dornice și ele să furnizeze toate informațiile părinților legate de modul în care s-au organizat – să își încurajeze copiii să meargă la școala. Școala e de făcut față în față cu copiii“, a declarat Rafila în cadrul unei intervenții la Digi24.
El a subliniat că virusul va continua să se răspândească în comunitate ceea ce va genera necesitatea ca populația să se obișnuiască să trăiască în asemenea condiții, dar a ridicat un semn de alarmă privind funcționalitatea măsurilor luate de autorități pentru redeschiderea școlilor.
„Aceste măsuri trebuie verificate, pilotate, astfel încât orice punct slab să fie identificat și copiii să se ducă în siguranță la școala, dar și cadrele didactice, pentru că trebuie protejate”, a arătat Alexandru Rafila.
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) va prezenta pe 7 septembrie evaluarea epidemiologică privind fiecare unitate administrativă în parte, pentru ca peste trei zile fiecare școală în parte să stabilească scenariul în care propune să înceapă cursurile.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro