Elevii din 7.116 școli merg la cursuri. 2.711 școli-scenariu hibrid, 101 școli- online

septembrie 10, 2020

Elevii din 7.116 școli vor merge la cursuri pe 14 septembrie, în 2.711 va fi aplicat scenariul hibrid, iar copiii din 101 școli vor învăța online, a anunțat joi ministrul Educaţiei Monica Anisiei, după o şedinţă la Ministerul Educaţiei la care a participat şi vicepremierul Raluca Turcan.

În cele mai multe localităţi anul şcolar începe cu elevii în bănci. La Galați și Timiș școala începe printre schele şi muncitori. În Prahova, zece cadre didactice au cerut pensionarea anticipată, de teama îmbolnăvirii de COVID-19. La Vâlcea, zece şcoli au optat pentru şcoala în sistem mixt, din cauza lipsei de spaţiu, deși se încadrează în scenariul verde, conform datelor transmite News.ro şi aşa cum rezultă şi din statistica prezentată de ministrul Educaţiei.

București - Cu toate că informaţiile iniţiale indicau că 12 şcoli din Bucureşti ar fi în scenariul roşu, însemnând că toţi preşcolarii şi elevii vor participa la învăţământul online, viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a declarat, pentru News.ro, că 595 de şcoli din Bucureşti sunt în scenariul galben, iar cinci în cel roşu.

Arad - Şapte şcoli, în scenariul roşu - Dintr-un total de 159 de unităţi de învăţământ din judeţul Arad, şapte vor deschide anul şcolar online, în scenariul roşu. Alte 28 vor funcţiona după scenariul galben, alte 10 după scenariul verde - galben, iar una după scenariul galben - roşu. Restul, până la 159 vor funcţiona în scenariul verde.

Bacău - ​26 de unități școlare încep cursurile în scenariul roşu - Din cele 493 de unităţi de învăţământ, 289 deschid anul şcolar conform scenariului 1 – scenariul verde, care prevede prezenţa elevilor în sălile de clasă. Alte 178 de şcoli şi grădiniţe au fost încadrate în scenariul 2 – scenariul galben.

Bihor: Cele mai multe unităţi şcolare încep cursurile cu elevii în clase. În 18 localităţi s-a adoptat scenariul galben. Autorităţile din judeţ avansează ideea unui scenariu "verde deschis”, în care să facă ore online doar copiii care au probleme de sănătate sau care provin din familii în care există persoane cu astfel de probleme. Nu există "scenarii roşii” cu privire la unităţile de învăţământ.

Bistriţa-Năsăud: 77 de şcoli încep cursurile în scenariul verde, iar 29 în scenariul galben.

Buzău: 97 de unităţi şcolare din cele 484 vor începe cursurile în scenariul galben, restul de 387 în cel verde. Nicio instituţie de învăţământ nu se va afla în scenariul roşu.

Cluj: 317 de școli din cele 423 au adoptat primul scenariu pentru începerea anului şcolar, 98 au ales scenariul doi, iar în opt unităţi elevii vor învăţa exclusiv online.

Dâmboviţa: 68 de unităţi de învăţământ deschid anul şcolar conform scenariului 1, cel verde, 80 de şcoli, grădiniţe şi licee încep anul şcolar după scenariul 2, cel galben, în timp ce cinci unităţi didactice vor începe anul şcolar făcând exclusiv cursuri online.

Dolj: 10 unităţi didactice, licee sau școli postliceale, încep anul şcolar în scenariul roşu. 152 de unităţi didactice (75%) vor funcţiona după scenariul verde, iar 55 de şcoli şi grădiniţe vor avea program conform scenariului galben.

Galaţi: În localitatea Surluhui (rată de infectare de 5 la mia de locuitori) încadrată în scenariul roşu, copiii vor începe şcoala în sistem hibrid (scenariu galben), după ce DSP a recomandat acest lucru. La Rediu, copiii vor învăţa printre schele şi muncitori. Șapte localităţi ar fi pe scenariul galben, cu sistem de învăţare hibrid, atât cu copii acasă, care vor învăţa de pe tabletă, cât şi cu elevi în bănci, iar restul sunt în scenariul verde. Localităţile care depăşesc 1/1000 sunt Târgu Bujor, Cuza Vodă, Piscu, Schela, Tuluceşti, Valea Mărului

şi Vânători.

Hunedoara - O şcoală din judeţul Hunedoara va începe cursurile în scenariul roşu. 65 de unităţi de învăţământ deschid anul şcolar în scenariul verde şi 56 în cel galben.

Mureş - Două unităţi şcolare vor începe cursurile exclusiv online, conform scenariului roşu; 35 după cel galben şi 148 după cel verde.

Prefectura Mureş a transmis că, în ceea ce priveşte unităţile private de învăţământ din judeţ, 14 unităţi au optat pentru scenariul 1 (verde), 3 unităţi au ales scenariul 2 (hibrid), iar o unitate a ales să desfăşoare cursurile strict în regim online.

Prahova: Zece cadre didactice au cerut pensionarea anticipată, de teama îmbolnăvirii. Dintre cele 647 de unităţi şcolare de stat, private şi postliceale din Prahova, 415 vor începe anul şcolar în scenariul verde, însemnând 64% dintre şcoli, 223 de unităţi didactice vor începe anul şcolar în scenariul galben, în timp ce nouă vor începe anul şcolar în scenariul roşu.

Olt: 48 din cele 408 de unităţi şcolare sau structuri ale acestora, în scenariul galben; restul vor începe cursurile cu elevii în clase.

Sibiu: 12 unităţi de învăţământ au adoptat scenariul roşu pentru începerea anului şcolar, inclusv trei licee din Sibiu, deşi municipiul nu este în zona roşie.

Suceava: Din cele 729 de unităţi de învăţământ din sistemul public, 547 vor adopta scenariul verde, 179 vor funcţiona în scenariul galben, iar 3 în scenariul roşu.

Teleorman: Nouă unităţi de învăţământ, încadrate în scenariul roşu pentru deschiderea anului şcolar. Cele mai multe şcoli funcţionează în scenariul verde. 89 de unităţi de învăţământ vor începe în scenariul verde, 7 în scenariul roșu.

Timiș - ​Din cele 600, o unitate de învăţământ din Timişoara începe anul şcolar online, din cauza unor lucrări. 251 de unităţi de învăţământ vor funcţiona în scenariul galben, restul de 348 în cel verde.

Vâlcea - Zece unităţi de învăţământ care sunt situate în localităţi cu rată mică de infectare şi s-ar fi încadrat în scenariul verde au optat pentru şcoala în sistem mixt, din cauza lipsei de spaţiu. La nivelul judeţului nu există şcoli care să se încadreze în scenariul roşu.​

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro