O secventa video suprinzatoare a adunat peste 6 milioane de vizionari youtube in mai putin de doua luni de la postare. Personajul central este ‘Henry’ , dar nu este celebrul fotbalist Thierry Henry care a adunat si el un numar similar de vizionari de-a lungul timpului. Secventa video aduce a veste buna intr-o afectiune cumplita atat pentru pacient cat si pentru familie, o boala ce a devenit tot mai frecventa odata cu creșterea longevitatii - boala Alzheimer.
In luna septembrie 2012 asociatiile Alzheimer din intreaga lume se unesc intr-o actiune comuna de sensibilizare a opiniei publice, ce va culmina cu ziua de 21 Septembrie - Ziua Mondiala Alzheimer.
Site-ul VoceaPacientului.ro sprijina aceste actiuni si va prezenta in luna septembrie o serie de „pastile” de informatii medicale proaspete avand ca tema dementa Alzheimer. Secventa video mentionata mai sus il arata initial pe Henry - un varstnic cu dementa ce nu realizeaza prea bine ceea ce se petrece in jurul lui, dar dupa ce asculta un pic de muzica la casti, ochii i se lumineaza imediat si incepe sa fredoneze.
Acceseaza http://www.voceapacientului.ro/tratament-nou.html si vezi ceea ce se intampla dupa ce muzica este oprita.
Boala Alzheimer sau dementa este o afectiune degenerativa progresiva a creierului care apare mai ales la persoane de varsta inaintata dar nu in mod exclusiv. Boala Alzheimer produce o deteriorare din ce in ce mai accentuata a functiilor de cunoastere ale creierului, cu pierderea abilitatilor intelectuale si a valorii sociale a persoanei, asociate cu diverse tulburari de comportament si pierderea graduala a autonomiei. Boala și modificările organice care afecteaza creierul au fost descrise pentru prima data de Alois Alzheimer, psihiatru și neuropatolog german iar denumirea de „boala Alzheimer” a fost utilizata pentru prima data de psihiatrul german Emil Kraepelin in manualul sau de psihiatrie, publicat cu un secol in urma.
In prezent, la fiecare 71 de secunde, o persoana este diagnosticata cu boala Alzheimer. Dintre personalitatile celebre care au suferit de boala Alzheimer de-a lungul timpului, ii mentionam pe scriitorii Emil Cioran si Haralamb Zinca, actritele Annie Girardot si Rita Hayworth, boxerul Sugar Ray Robinson compozitorul Maurice Ravel, primul ministru Harold Wilson, presedintele Ronald Reagan si regina Juliana a Olandei.
Majoritatea pacientilor cu boala Alzheimer sunt ingrijiți la domiciliu de membrii familiei, ceea ce reprezinta adeseori o situatie epuizanta atat din punct de vedere fizic cat si emotional. Nu totdeauna insa este posibila ingrijirea la domiciliu si pe masura ce boala progreseaza, se dezvolta tulburari de comportament si apar si alte probleme de sanatate care nu pot fi rezolvate acasa. Din nefericire, la noi in tara nu exista suficiente institutii ca numar si, in special, ca dotare tehnica si cu personal calificat, care sa preia aceasta sarcina sociala in conditii optime. Citeste pe site-ul Societatii Romane Alzheimer manifestul pentru o strategie nationala pentru dementa si contribuie si tu daca poti la realizarea acestui demers. http://www.alz.ro/manifestul-societatii-romane-alzheimer.html
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro