Top 5 cele mai bine vandute titluri Nemira la Bookfest 2009
1. George R.R. Martin, IURESUL SABIILOR, colectia Nautilus – 1080 ex.
2. Stephen King, PISTOLARUL, seria Turnul intunecat, colectia Suspans – 720 ex.
3. Patrick Graham, EVANGHELIA DUPA SATANA, colectia Suspans – 630 ex.
4. Anna Godbersen, SUSPICIUNI, seria LUX, colectia Nemira Junior – 540 ex.
5. Jean Claude Bologne, ISTORIA CUCERIRII AMOROASE, In afara colectiilor – 510 ex.
Colectia Nautilus a fost capul de afis al editiei a patra a Targului Bookfest, prin continuarea seriei „Cantec de gheata si foc“, cu al treilea volum, IURESUL SABIILOR, scris de George R.R. Martin.
Despre aceasta serie New York Times Book Review crede ca „va ajunge cea mai buna saga fantasy scrisa vreodata“. A castigat Premiile Locus si Geffen si este finalist al premiilor Hugo si Nebula.
Saga lui George R.R. Martin e considerata o capodopera a genului, alaturi de trilogia „Stapanul inelelor“ de J.R.R. Tolkien, fiind pana in prezent tradusa in optsprezece limbi, cu peste 2 200 000 de exemplare vandute numai in Statele Unite. Drepturile cinematografice au fost achizitionate de HBO, care intentioneaza realizarea unui serial.
PISTOLARUL, primul volum al faimoasei serii fantasy „Turnul intunecat“ a lui Stephen King, s-a vandut in premiera la Bookfest.
La varsta de nouasprezece ani, King s-a hotarat sa scrie o poveste similara cu cea din „Stapanul inelelor“ de J.R.R. Tolkien. Treizeci si trei de ani mai tarziu, magnus opus la care a lucrat intreaga viata a fost finalizat. Este povestea lui Roland Deschain, ultimul pistolar, si a calatoriei sale spre Turnul Intunecat.
In urma cu putin timp, Stephen King a obtinut Premiul Bram Stocker (2009) pentru cel mai bun roman – DUMA KEY si pentru cea mai buna antologie de povestiri – JUST AFTER SUNSET (in pregatire, la Nemira).
EVANGHELIA DUPA SATANA este un thriller religios recompensat cu Prix des Maisons de la Presse si bestseller international, despre care presa a spus:
„Mult mai bun decat Codul lui Da Vinci!“ - Francois Julien, VSD
„Aceasta «evanghelie» va deveni Biblia literaturii thriller“- Jerome Begle, Paris Match
In colectia Nemira Junior, cititoarele noastre au apreciat al doilea volum al seriei de succes Lux, intitulat SUSPICIUNI. Volumul este bestseller New York Times.
Romanul de debut al Annei Godbersen, „Lux“, a inaugurat in 2007 seria cu acelasi nume, care a devenit in scurt timp un fenomen international. Dupa al doilea volum, „Suspiciuni“, a fost lansat la inceputul anului 2009 „Invidie“ (in pregatire, la Nemira).
ISTORIA CUCERII AMOROASE este un volum superb despre arta seductiei din Antichitate pana in zilele noastre. Aflam despre tactici si tehnici amoroase, de la Alcibiade pana la Casanova si ni se dezvaluie modul in care barbatii si femeile, de-a lungul istoriei, au facut primul si cel mai riscant pas: seductia.
Pentru a reconstitui diversele strategii si pentru a restitui atmosfera epocii respective, autorul a recurs la nu mai putin de 110 manuale de seductie, aparute din Antichitate pana in prezent.
Infiintata in 1991, Editura Nemira este una dintre primele edituri particulare din Romania, care si-a pastrat renumele in industria cartii prin rafinament si prin valoarea autorilor publicati. Colectiile editurii sunt bine cunoscute: Babel, Totem, Nautilus, Suspans, Bonton, Damen Tango, Biblioteca de politica, Biblioteca de istorie, Biblioteca de psihologie etc.
In prezent Grupul Editorial Nemira reuneste 4 edituri: Nemira, Nemi, Nemira Junior si Manga Otaku.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro