Economia Bazata pe Cunoastere ofera profesorilor si inspectorilor scolari din toata tara un exemplu de buna practica pentru implementarea unor programe educationale moderne folosind Tehnologiile digitale

octombrie 22, 2012

Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, prin proiectul Economia Bazata pe Cunoastere, in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, a organizat, in perioada 15 – 16 octombrie, seminarul Resurse digitale deschise in practicile educationale.

Evenimentul a reunit 80 de profesori si inspectori scolari carora le-au fost prezentate 29 povesti de succes legate de utilizarea in procesul educational a unor practici bazate pe tehnologii digitale in cadrul implementarii fazei ”Asistenta Tehnica pentru utilizarea TIC in scolile si bibliotecile din mediul rural” a proiectului Economia Bazata pe Cunoastere.

Prin acest program, 900 de profesori din 229 de scoli din mediul rural au fost mentorati in activitatea didactica de catre facilitatori educationali. De-a lungul anului scolar 2011-2012, profesorii EBC au fost inclusi intr-un proces sistematic de evaluare care s-a bazat pe o metodologie de monitorizare a rezultatelor obtinute in activitatea directa de predare-invatare-evaluare utilizând instrumente digitale. Folosirea unor practici didactice moderne, centrate pe elev, organizarea activitatii didactice sub forma de proces interactiv si colaborativ intre profesori si elevii lor, desfasurat pe suportul inovativ oferit de tehnologiile digitale, contribuie la formarea unor tineri competitivi, adaptabili la cerintele unei piete a muncii in continua schimbare.

In urma experientei acumulate pe parcursul implementarii acestui proiect, pionier absolut in România, echipa a elaborat doua ghiduri: unul dedicat scolilor, numit “Integrarea noilor tehnologii in educatie” si un altul, numit ”Utilizarea TIC pentru activitati educationale”, dedicat profesorilor. Acestea au fost distribuite participantilor la eveniment si reprezinta instrumente indispensabile pentru o eventuala replicare a proiectului. Ghidurile concentreaza experienta acumulata in timpul derularii proiectului de acordare a asistentei tehnice pentru utilizarea TIC in scoli si biblioteci, evidentiind modalitatile prin care se pot utiliza eficient resursele digitale, atât in activitatea curriculara cât si in cea extra-curriculara.

De asemenea, in cadrul seminarului au fost prezentate proiectele educationale dezvoltate pe suport web 2.0,si utilizând resursele educationale libere (OER) care au câstigat competitia e-Vacanta! organizata in aceasta vara de proiectul Economia Bazata pe Cunoastere, au fost dezbatute oportunitati finantare prin redactarea de proiecte aducându-se exemple de bune practici din programul EBC, au avut loc dezbateri despre rolul scolii si al bibliotecii in comunitate.

”Succesul implementarii proiectului Economia Bazata pe cunoastere in animarea profesorilor si elevilor din mediul rural de a dezvolta proiecte educationale interdisciplinare cu dimensiune virtuala, reprezinta un model apt de a fi replicat pe scara larga la nivel national si, chiar international”, a declarat Diana Voicu, directorul proiectului.

Economia bazata pe Cunoastere este un proiect strategic de pionierat pentru societatea cunoasterii din România, conceput si derulat de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale. Cu un buget de 69,4 mil USD, proiectul se adreseaza spatiului rural si mic urban (cu mai putin de 30.000 locuitori) si se desfasoara in parteneriat cu primariile, scolile si bibliotecile din 255 de comune si orase mici unde nu exista acces la informatie digitala si, deci, nici competente de a o folosi si exploata.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro