După Ilie Bolojan, și președintele CJ Caraș-Severin anunță 500 de concedieri

Noul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, liberalul Romeo Duncă, a anunțat că vrea să concedieze aproximativ 500 de angajați pentru a face o economie de 600.000 de euro pe lună la bugetul județean.

Decizia vine după ce Ilie Bolojan, noul președinte al CJ Bihor, a anunțat reorganizarea din temelii a instituţiei, care se va solda de la 1 decembrie cu concedierea a 86 de angajaţi, urmând să mai lucreze 88.

Publicația locală Expres de Banat scrie acum că Romeo Dunca ar dori și el să concedieze 500 de angajați și ar face astfel o economie de 600.000 de euro pe lună.

„Noua organigramă la care se lucrează de zor va aerisi instituția și va da șanse doar celor competenți și dornici de lucru să se afirme în folosul cetățeanului căruia în sfârșit i-a venit rândul să fie respectat. Descoperim lucruri interesante și abia așteptăm să verificăm veridicitatea lor. De exemplu, se aude că muzicanții angajați la CJ au avut fond de salarii, într-un singur an, 1.300.000 lei. E greu de crezut, dar vom vedea…”, a anunțat Dunca, citat de sursa menționată.

Muzicanții despre care vorbește noul președinte sunt angajații Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, din subordinea Consiliului Județean, centru condus de Ioan Benga, care, potrivit presei locale, au avut o activitate care nu justifică o astfel de cheltuială din banul public.

Similar, și la Bihor, liberalul Ilie Bolojan spune că cei care vor fi dați afară efectiv nu aveau „obiectul muncii", dar primeau lefuri mari, fondurile de salarizare cumulând 270.000 euro lunar, ba şi bonusuri de până la 50% pentru participarea în număr mare la proiecte europene cu mize mici.

 

 

Sursa: europalibera.org