Două persoane aflate în autoizolare au mers în piață, la Avrig, județul Sibiu, să vândă legume și fructe. O a treia persoană, care ar fi trebuit să stea acasă în izolare, a mers la Registrul Auto Român să-și înscrie autoturismul, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Parchetul de pe lângă Tribunul Sibiu, au fost constituite două dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
„La data de 19.03.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig au fost înregistrate două dosare penale:
- Dos. nr. 150/P/2020 - având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art 352 alin. 1 din Codul penal, constând în aceea că în data de 19.03.2020 o persoană de sex masculin cu domiciliul în oraşul Avrig care era plasată în izolare la domiciliu din data de 17.03.2020, s-a deplasat în municipiul Sibiu, la R.A.R. pentru a-şi înscrie în circulaţie autoturismul personal, încălcând astfel dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Ordonanţa militară publicată în Monitorul oficial nr. 219/18.03.2020;
- Dosar nr. 151/P/2020 – având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art 352 alin. 1 din Codul penal, constând în aceea că în data de 19.03.2020 două persoane domiciliate în oraşul Avrig s-au deplasat în piaţa agroalimentară a oraşului Avrig pentru a oferi spre vânzare legume şi fructe, deşi acestea erau plasate în izolare la domiciliu din data de 17.03.2020, încălcând astfel dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Ordonanţa militară publicată în Monitorul oficial nr. 219/18.03.2020”, se spune în comunicatul procurorilor.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro