Dosar penal privind situația de la Spitalul de Urgență din Suceava

martie 24, 2020

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat deschiderea unui dosar penal in rem privind infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Cercetarea vizează circumstanțele în care 52 de cadre medicale de la Spitatlul Județean s-au infectat cu coronavirus.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, procurorii au examinat mai multe articole din data de 23 martie, publicate în mediul online şi s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, în sensul că, la nivelul instituţiilor judeţului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

„Totodată, din conţinutul publicaţiilor online a rezultat faptul că anumiţi funcţionari publici din sistemul medical, şi-au exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere intereselor legitime ale cetăţenilor, prin aceea că, în contextul pandemiei existente la nivel mondial, au solicitat cadrelor medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava, prezenţa, la data de 23 martie, la serviciu, a persoanelor testate pozitiv, negativ şi a celor suspecte, rezultând într-o posibilă contaminare, în masă”, se arată în comunicat.

În prezent, din unitatea sanitară a început externarea pacienților care pot fi supravegheați medical la domiciliu, timp de 14 zile de către medicii de familie. Pacienții cu afecțiuni care necesită continuarea tratamentului într-o unitate sanitara vor fi transferați la alte spitale. Toate cadrele medicale vor fi testate pentru COVID 19, iar spitalul va fi dezinfectat.

Un alt dosar penal a fost deschis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector după ce mai mulți angajați de la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan din Capitală s-au plâns de „existența unui cadru organizatoric defectuos".

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 23.03.2020 dosarul penal nr. 2297/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 C.p.şi abuz în serviciu prev. de art. 297 C.p., ca urmare a sesizării venite la DGPMB - Secţia 26 Poliţie din partea mai multor cadre medicale din Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. loan din Bucureşti cu privire la existenţa unui cadru organizatoric defectuos ce nu ar corespunde măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, a transmis, marţi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.  

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro