Dorneanu, replică lui Orban: Restrângerea unor drepturi, cum e internarea obligatorie, trebuie luate prin lege

iulie 5, 2020

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a reacționat la declarațiile făcute de Ludovic Orban, care a făcut un apel sâmbătă la bolnavii de COVID-19 să nu se externeze, în ciuda deciziei CCR, sesizată de Avocatul Poporului, care asimilează internarea acestora cu privarea de libertate și o consideră o încălcare a drepturilor omului pentru a putea impune reglementarea ei prin lege, nu prin ordin al ministrului Sănătății, așa cum a fost dată de guvern. 

„Măsurile care vizează restrângerea drepturilor - internarea obligatorie - trebuie luate prin lege. (...) Restrângerea unor drepturi, potrivit articolului 53 din Constituţie, se poate face numai prin lege şi numai când sunt îndeplinite condiţiile de stare de urgenţă, periclitarea sănătăţii. Toate condiţiile acestea există, numai că măsura trebuie luată prin lege. (...) Regret foarte mult că multe din greşelile care se fac pe plan legislativ - eu nu discut de greşeli politice sau de altceva - ni se pun nouă în cârcă, pentru greşeli evidente. Am declarat mai multe acte normative neconstituţionale pentru faptul că lipsea avizul Consiliului Legislativ, pentru faptul că lipsea avizul CSM, pentru faptul că lipsea avizul Consiliului Economic şi Social", a afirmat Valer Dorneanu, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

El a spus că, în prezent, pentru internarea obligatorie, România are reglementări doar în domeniul penal, însă nu şi în cel sanitar.

„Deocamdată, pentru internarea obligatorie noi avem reglementări doar în domeniul penal. În domeniul sanitar nu avem", a subliniat preşedintele CCR.

Valer Dorneanu a mai afirmat că el nu a auzit ca în Europa să fie criticată o hotărâre judecătorească a „celei mai mari Curţi de Apel din ţară".

„Se critică ceea ce eu nu am mai auzit în Europa - o hotărâre judecătorească şi nu oricare, ci a celei mai mari Curţi de Apel din ţară. (...) Eu aş întreba la care din ţările europene primul-ministru sau o altă autoritate desfiinţează pur şi simplu Curtea Constituţională? Eu îl respect foarte mult pe primul-ministru şi ştiu ce presiune este pe capul dânsului - şi politică, şi toate pandemiile acestea care sunt - s-a străduit să ia măsuri care se impun, la sfaturile unor oameni foarte competenţi în domeniul medical. De ce nu a luat aceste măsuri legal? Trebuia la început o lege generală şi să nu dea în competenţa ministrului Sănătăţii măsuri de genul restrângerii unor drepturi, a libertăţii şi aşa mai departe", a arătat Dorneanu.

Potrivit acestuia, atât CCR, cât şi Avocatul Poporului, CSM şi puterea judecătorească îşi fac datoria.

„Este activă doamna Avocat al Poporului şi o respect pentru asta. Nu toate sesizările dumneaei au fost admise de CCR. Deci şi CCR, şi Avocatul Poporului, şi CSM, şi puterea judecătorească - toţi îşi fac datoria. Aflu acum mai nou că nu numai noi suntem duşmani şi cu Avocatul Poporului, ci şi Justiţia", a comentat preşedintele CCR.

El a precizat că nu este constituţional "în niciun stat de drept" să se dea posibilitatea ca printr-un ordin al ministrului Sănătăţii să se ia măsuri de acest fel.

"A venit pandemia peste noi. Se ştia, era la câteva sute de kilometri de noi. Nici atunci nu am scos o lege. Am dat acea ordonanţă. Noi am răspuns la ea. Nici după ce am dat ordonanţele cu privire la starea de urgenţă nu s-a luat măsura legală de a da o lege. A apărut după starea de urgenţă Legea 55, care a fost atacată la CCR. Nici în legea aceasta nu s-au prevăzut măsuri care să justifice restrângerea drepturilor - carantină, internarea obligatorie. S-a dat posibilitatea ca prin ordin al ministrului Sănătăţii să se ia asemenea măsuri, ceea ce nu este constituţional în niciun stat de drept", a susţinut Valer Dorneanu. 

CCR nu e la prima decizie care zădărnicește măsurile de apărare a sănătății și vieții cetățenilor, a spus premierul Ludovic Orban, motiv pentru care a făcut un apel la bolnavii de COVID-19 să nu se externeze la cerere, așa cum le permite CCR, care a dat recent o decizie prin care internarea și carantinarea sunt asimilate privării de libertate, care nu pot fi reglementate decât prin lege, nu prin ordin de ministru, iar pacientul nu poate fi reținut împotriva voinței lui, chiar și cu riscul de a-și infecta semenii.

„CCR nu e la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre pentru a apăra sănătatea și viața cetățenilor. Între starea de urgență și de alertă a anulat amenzile și a interzis autorităților să dea amenzi în baza actelor normative care fuseseră în vigoare. Recomandarea mea către cetățeni e să respecte reglementările în vigoare, pentru că sunt pentru a se proteja pe sine și pe ceilalți. Cât timp ai fost în zona cu risc maxim sau în contact cu persoane infectate, în urma anchetei epidemiologice se constată asta, e posibil să fii infectat, trebuie să stai în izolare. E cererea, recomandarea, rugămintea mea către cetățeni să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, să acționeze responsabil, ca până acum și chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege, aici depinde și de Parlament”, a declarat sâmbătă premierul Ludovic Orban, invitat la emisiunea „În fața ta”, de la Digi 24.

Numărul locurilor la terapie intensivă este în scădere din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19, motiv pentru care au început transferuri de pacienți între spitale, iar România se îndreaptă spre o rată de transmitere a COVID-19 de la 0,6-0,7 la 1,4, existând în continuare focare, a declarat vineri ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

El a anunţat că guvernul pregăteşte un proiect de lege pentru a fi clarificate noțiunile de boală transmisibilă, de izolare și de carantină, în urma deciziei Curții Constituționale, care a stabilit că izolarea și carantina nu pot fi reglementate prin ordin de ministru. El a mai spus că, dacă situația o va impune, starea de alertă va fi prelungită.

Tot mai multe secții de terapie intensivă din țară și-au atins capacitatea maximă și devin neîncăpătoare pentru pacienții infectați cu noul coronavirus. România a ajuns la numărul de pacienți internați la ATI din perioada stării de urgență, cu peste 200 de pacienți: joi - 237, vineri - 224, sâmbătă - 223.

Trei pacienți de la Târgoviște au fost transportați vineri, cu elicopterul, la spitalul de urgență din Galați și la spitalul municipal din Medgidia.

Tătaru a spus că guvernul se va conforma recomandărilor CCR și va defini mai clar ce înseamnă boală transmisibilă și carantină, dar a făcut apel la responsabilitatea românilor și a spus că izolarea rămâne de bază.

El a dat asigurări că, în măsura în care situația epidemiologică o va permite, vor fi decise noi măsuri de relaxare, inclusiv în ceea ce priveşte restaurantele, tot aşa cum, dacă situaţia o va inpune, starea de alertă poate fi prelungită.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro