Dorin Tudoran, decorat de președintele Iohannis

Președintele Klaus Iohannis l-a decorat marți pe Dorin Tudoran, la împlinirea vârstei de 75 de ani, „în semn de înaltă apreciere pentru determinarea cu care s-a opus regimului comunist, apărând libertatea, valorile democratice, drepturile şi libertăţile fundamentale”.

Președintele Klaus Iohannis i-a conferit lui Dorin Tudoran Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, transmite Administrația Prezidențială.  

Poet, prozator şi jurnalist, Dorin Tudoran s-a născut la Timişoara, pe 30 iunie 1945. A absolvit Liceul „Mihai Viteazul" din Bucureşti (1963), apoi Facultatea de Limba şi literatura română a Universităţii Bucureşti (1968), scrie Agerpres.

A fost redactor la publicaţiile româneşti pentru străinătate (1971-1973), la „Flacăra" şi apoi la revista „Luceafărul" (1975-1980).

Între anii 1979 şi 1980 a beneficiat de trei burse studii în Franţa şi Republica Federală Germania.

În iulie 1985 a emigrat în Statele Unite ale Americii, după câţiva ani de dizidenţă şi o grevă a foamei de 40 de zile.

A fost director – Democracy Fellows Program, World Learning – Washington, DC, SUA.

A predat la Departamentul de Ştiinţe Politice al Universităţii din Connecticut, ţinând şi conferinţe politice şi regizând programele politice şi culturale româneşti la posturile de radio BBC şi Europa liberă.

A colaborat la câteva ziare americane.

Între anii 1988 – 1990 a fost jurnalist la Vocea Americii.

În 1973, a debutat cu volumul de poeme „Mic tratat de glorie".

A publicat mai multe volume de poezie şi reportaje, printre care: "Cântec de trecut Acheronul" (1975); "O zi în natură" şi "Uneori, plutirea" (1977 – volume distinse cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie); "Respiraţie artificială" şi "Pasaj de pietoni" (1978), "Semne particulare" (1979); "De bună voie, autobiografia mea" (1986); "Ultimul turnir" (1992); "Onoarea de a înţelege" (1998), "Kakistocraţia" (Chişinău, 1998 – eseuri); "Viitorul facultativ. Poezii alese. / Optional Future. Selected Poems" (ed. bilingvă, 1999); "Tânărul Ulise" – antologie (2000); "Absurdistan: o tragedie cu ieşire la mare" (2006) etc.

După 1990, a revenit în ţară, ca reprezentant al SUA, apoi a lucrat la consulatul SUA din Chişinău, capitala Republicii Moldova.

A lucrat ca editorialist la Jurnalul Naţional, apoi la ziarul "Ziua" şi a condus, ca redactor-şef, publicaţia trimestrială americană „Democracy at large".

A primit Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (1992); Premiul Adevărul Literar şi Artistic (2001); Premiul naţional pentru poezie "Mihai Eminescu" (2010). 

 

Sursa: europalibera.org