Donald Trump, obligat de Curtea Supremă să-și pună declarațiile fiscale la dispoziția unui procuror

iulie 9, 2020

Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a respins joi argumentul președintelui Donald Trump, care a invocat imunitatea prezidențială, și a decis că un procuror din New York poate avea acces la evidențele sale financiare, împiedicând, în același timp, cel puțin pentru moment, comisiile Camerei Reprezentanților, conduse de democrați, să obțină documentele financiare ale președintelui Trump, relatează Reuters.

Decizia, luată cu 7 voturi la 2 și redactată de judecătorul șef John Roberts, înseamnă că somația adresată firmei de contabilitate folosită de Trump, Mazars LLP, pentru obținerea diverselor documente financiare ale președintelui american trebuie respectată.

Acestea ar urma să fie puse la dispoziția juriului ca parte a unei investigații penale.

Avocații lui Trump au argumentat că un președinte în exercițiu este imun în fața oricărei anchete penale în timpul exercitării mandatului, însă judecătorii Curții Supreme au arătat că „niciun cetățean, nici măcar președintele, nu poate eluda prezentarea de documente necesare unei investigații penale”, potrivit AFP.

Decizia a declanșat o furtună pe pagina de Twitter a președintelui Trump, acesta postând mai multe tweet-uri în decurs de câteva minute.

Într-unul din acestea el se declară victima unei investigații politice, amintind că a „câștigat vânătoarea de vrăjitoare a lui Mueller și altele”.

 

Spre deosebire de alți președinți americani, Trump a refuzat să își pună la dispoziție declarațiile fiscale și alte documente care ar putea furniza detalii cu privire la averea sa și activitățile companiei sale imobiliare, The Trump Organization.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro