Donald Trump a avut o conversație cu Vladimir Putin despre controlul înarmării

iulie 24, 2020

Președintele american Donald Trump a anunțat că a discutat cu omologul său rus Vladimir Putin despre o înțelegere privind înarmarea și lupta împotriva coronavirusului în primul apel al celor doi șefi de stat de la dezvăluirile apărute acum o lună conform cărora Moscova ar fi plătit luptători talibani pentru a ucide soldați americani în Afganistan.

Nici Casa Alba și nici Kremlinul nu au inclus în detaliile despre apelul telefonic de joi vreo mențiune despre subiectul recompensele oferite talibanilor, dezvăluiri care nu a fost confirmate până acum.

Cei doi au discutat tratatul nuclear New Start care urmează să expire și combaterea pandemiei de coronavirus, potrivit comunicările publice oferite ulterior. Trump și Putin au discutat, de asemenea, și despre programul nuclear al Iranului, potrivit comunicatului oferit de Kremlin.

Tratatul New Start, care va expira în februarie 2021, limitează numărul focoaselor nucleare operaționalizate la 1.550 pentru fiecare.

Trump vrea ca China să facă parte din acord, o mutare pe care China o respinge, lucru ce a stârnit îngrijorări că acordul - ultima înțelege bilaterală privind armamentul nuclear dintre cele două state - ar putea să pice.

Echipe de negociere americane și ruse au discutat la Viena în urmă cu o lună despre un înlocuitor pentru tratat și urmează să stabilească alte întâlniri pentru continuarea discuțiilor.

Trump „și-a reiterat dorința de a evita o cursă costisitoare a înarmării între SUA, China și Rusia", adăugând că „așteaptă progres în negocierile de la Viena", se arată în comunicatul emis de Casa Albă.

Comunicatul Kremlinului nu oferă informații suplimentare despre discuția privind programul nuclear al Iranului.

Administrația Trump s-a retras în 2018 din acordul internațional cu Iranul, acuzând că a permis Teheranului să dezvolte uraniu ce poate fi folosit pentru arme în câțiva ani și nu a oprit programul balistic al Iranului. Rusia este parte a acordului.

Trump și Putin au purtat cel puțin șapte discuții începând din 30 martie pe fondul pandemiei de coronavirus care a răvășit economia globală și a prăbușit petrolul, principalul bun de export al Rusiei. Trump și Putin au vorbit de mai multe ori în aprilie pentru a negocia tăierea producției petroliere pentru a putea crește prețul care ajunse și la minime negative.

Casa Albă precizează că Trump și Putin au „discutat eforturile de înfrânge pandemia de coronavirus în timp ce se menține redeschiderea economiei globale".

Convorbirea telefonică din 23 iulie vine la o săptămână după ce SUA, Canada și Marea Britanie au acuzat serviciul secret al armatei ruse că a încercat să fure informații despre cercetările privind dezvoltarea vaccinului Covid și de când Washingtonul a anunțat sancțiuni împotriva companiilor care ajută la construcția gazoductului Nord Stream 2 care va lega Rusia de Germania.

Publicația New York Times a scris în urmă cu o lună că oficialii din serviciile de informații americane au ajuns la concluzia că agenți de informații din armata rusă au oferit recompense talibanilor pentru uciderea soldaților americani. Publicația susține că Trump a fost informat pe marginea subiectului, dar nu a făcut nimic.

Casa Albă a replicat că nici președintele Trump și nici vicepreședintele Pence nu au fost informați despre acest subiect. Camera Reprezentanților a avut mai multe ședințe privind felul în care Statele Unite ar trebui să răspundă dacă acuzațiile se dovedesc credibile.

 

 

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro