Studiu SanoPass FIT: Doar 1 din 10 români a mers la fitness pe tot parcursul anului*. SanoPass FIT lansează o inițiativă de loializare prin care răsplătește consecvența abonaților la sălile de fitness
SanoPass FIT by MedLife, liderul pieței de MedTech din România care integrează servicii medicale, de wellness, prevenție și fitness, prezintă cifrele înregistrate în anul 2023, oferind o perspectivă detaliată asupra comportamentului abonaților. Rezultatele analizei de portofoliu arată că 40% dintre cei care s-au înscris la o sală de fitness în luna ianuarie au menținut constantă frecvența până în luna aprilie și doar 14% dintre consumatori au rămas activi până la finalul anului. În 2024, SanoPass FIT își propune să îmbunătățească procentul de retenție, promovând abonamentele anuale ca soluție pentru un stil de viață sănătos pe termen lung și are în vedere implementarea unor programe de răsplătire a fidelității pentru a menține activă motivația abonaților.
Datele SanoPass FIT reflectă, pe de o parte, o tendință generală în industrie, specifică începutului de an, dar în același timp, evidențiază oportunități semnificative pentru îmbunătățirea retenției pe termen lung și nevoia de a menține activ angajamentul consumatorilor din România, când vine vorba de mișcare. În ceea ce priveşte durata medie de utilizare, abonații SanoPass FIT au frecventat sala de fitness timp de 4 luni pe an în medie, cu o prezenţă de 9 vizite lunare.
În acest context, compania îşi răsplătește clienţii care achiziţionează un abonament SanoPass FIT, sau îl păstrează pe cel existent, cu 10% din valoarea recurenței abonamentului, sumă care este direcționată direct în bugetul de analize medicale. Prin această inițiativă unică pe piața din România, furnizorul de servicii wellness recompensează fidelitatea și încurajează prevenția și investițiile în sănătate. Astfel, fiecare abonat are șansa să acumuleze până la 300 de lei în bugetul dedicat analizelor de laborator, pe care le poate utiliza în rețeaua de clinici partenere SanoPass, din întreaga țară.
„SanoPass FIT continuă să transforme modul în care oamenii se raportează la sănătatea personală, inspirând un stil de viață activ în rândul clienților prin furnizarea unor servicii de calitate. Alegem să promovăm în primul rând latura sănătoasă și echilibrată a vieții, oferind o alternativă la abordările axate pe aspectul estetic. SanoPass nu doar susține, ci recompensează adoptarea unui stil de viață sănătos, transformând sănătatea într-o experiență integrată și personalizată, cu beneficii pe termen lung”, a declarat Andrei Vasile, fondatorul SanoPass by MedLife.
Potrivit unui studiu publicat în Journal of Aging and Physical Activity, persoanele active fizic au o speranță de viață mai lungă comparativ cu cele care duc un stil de viață sedentar. În plus, activitatea fizică a fost asociată cu reducerea riscului de depresie și anxietate în rândul femeilor.
Profilul demografic al abonaților SanoPass FIT în 2023 reflectă o tendință de creștere echilibrată și diversificată în ceea ce privește atragerea ambelor sexe în sălile de sport, portofoliul de clienți fiind reprezentat în proporție de 55% bărbați și 45% femei. Compania observă o evoluție semnificativă privind interesul pentru sport în rândul femeilor, comparativ cu anii precedenţi, când procentul abonatelor era de doar doar 33%.
„Femeile din portofoliul nostru au avut o vârstă medie de 31,2 ani, în timp ce bărbații de 29,5 ani, iar acest aspect subliniază angajamentul nostru de a atrage și servi un segment de piață matur, în contrast cu tendințele globale axate pe adolescenți și tineri între 20 și 30 de ani. Pentru anul 2024 ne propunem să atragem în activitățile sportive mai multe femei din acest segment de piață și să consolidăm un portofoliu cu vârsta medie de 32 de ani. În tandem, rămâne o prioritate să inspirăm cât mai mulți oameni să integreze în rutina lor servicii de wellness după vârsta de 30 de ani pentru a-și păstra vitalitatea și a preveni instalarea afecțiunilor medicale asociate cu sedentarismul și stilul de viață dezordonat”, a completat Andrei Vasile.
SanoPass este prima companie din industrie care mixează cu succes oferta de servicii medicale cu cele wellness, deschizând calea pentru o abordare holistică a sănătății personale. Cu un angajament ferm de a aduce în prim-plan sănătatea și echilibrul în viața fiecărui abonat, SanoPass FIT continuă să transforme modul de raportare la sănătatea personală, prin inovație și soluții flexibile. Având la bază această viziune, compania a obținut premiul pentru categoria „Inovația Medicală a Anului” în cadrul Romanian Healthcare Awards 2023, decernate în luna decembrie a anului trecut.
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro