Dl.William Jefferson Clinton, al 42-lea Preşedinte al Statelor Unite, a conferentiat la Bucuresti

Aflat pentru a doua oară în România – de această dată în calitate de invitat privat şi preşedinte al Fundaţiei Clinton – fostul lider american a explicat audienţei cum trebuie să fie un brand puternic: adevărat, bun şi orientat către viitor. Dl.Clinton împărtăşeşte părerea că orice fel de slogan sau simbol legat de un brand reprezentativ pentru Romania trebuie mai întâi testat ÎN România.
„Pentru a vă diferenţia de alte state, aflate poate în aceeaşi situaţie, ar trebui să vă gândiţi la o campanie de genul: iată ce nu ştiţi despre Romania şi iată de ce acest lucru poate fi important pentru viitorul dumneavoastră”. Fostul preşedinte american crede că orice fel de acţiune de branding sau re-branding presupune, iniţial, un de-branding. În cazul Romaniei ar fi bine să încercăm, in opinia fostului lider american, un exerciţiu de sinceritate cu propriul nostru popor, astfel încât să cunoaştem cu toţii care este principala valoare a României, valoare ce poate fi transformată în brand.
„Nu trebuie să te fereşti niciodată să te mândreşti cu faptul ca eşti mai mare şi mai bun decât alţii”, a adăugat dl.Clinton.

„Fiecare ţară trebuie să-şi dezvolte economia într-un echilibru perfect cu măsurile de protecţie socială. Pe de altă parte, nu poţi avea un guvern etic după ce ai eşuat din punct de vedere economic. Acesta este lucrul la care se gândesc oamenii dimineaţa, atunci când cele mai importante lucruri devin viitorul şi educaţia copiilor lor”, a fost un alt mesaj al fostului Preşedinte S.U.A.

Dl.Bill Clinton a explicat câteva dintre convulsiile economiei americane care se pot traduce fie printr-o gestionare defectuoasă, fie prin diverse erori de anticipare sau prin evenimente imprevizibile, cum ar fi teribila zi de 11 Septembrie 2001. Este imposibil să aplici un model economic universal, cu aceleaşi rezultate şi aceeaşi constanţă general valabile.

Referindu-se la outsourcing, fostul Preşedinte american afirmă că acest concept şi model economic a devenit deja o realitate, un lucru firesc. Orice companie are dreptul de a fi cât mai competitivă. Dacă a exporta sau importa inteligenţă ar fi ceva rău, ar însemna că ai obliga anumite companii să se dezvolte, iar altele nu. Este chiar cazul industriei IT şi de telecomunicaţii care continuă să crească şi să fie un motor principal al oricărei economii dezvoltate chiar dacă, aşa cum a fost cazul peste Ocean, există perioade de stagnare.

„Dacă aş fi Preşedintele României, aş gândi astfel: Bine, suntem în NATO şi avem o relaţie sigură cu Statele Unite şi partenerii noştri din Vest. Vrem să ne bucurăm de toate beneficiile intrării în Uniunea Europeană, astfel încât să nu părem un fel de copil vitreg al Americii. Aş sta să mă gândesc la tot ceea ce ar trebui să facem pentru ca România să devină competitivă din punct de vedere economic. Ce aş putea să fac în următorii 3 ani, astfel încât economia românească să fie din ce în ce mai puternică? Şi apoi m-aş gândi la ce aş face în următorii 10 ani şi vă garantez că raspunsurile diferă. Vă asigur, de asemenea, că nu puteţi construi o economie modernă într-o zi. Se poate face mult mai repede decât altădată, dar nu într-o zi. Deci m-aş concentra pe o strategie pe 3 ani şi una pe 10 ani, străduindu-mă sa ofer puteri sporite oamenilor capabili să ia decizii, ca aceştia să actioneze cît mai rapid. Guvernul are responsabilitatea de a oferi acestor oameni un climat de a crea dezvoltare”, a conchis fostul Preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

„Proiectul BeyondB`order`s avea nevoie de un partener cel puţin la fel de îndrăzneţ ca şi noi. Am avut şansa să găsim acest partener în Omnilogic care, pur şi simplu, ne-a depăşit aşteptările. In al doilea rând, evenimentul de lansare al conferintelor Beyondb`order`s avea nevoie de un invitat special, un lider important, o figura polarizatoare, o personalitate ieşită din comun. Un om care pune educaţia mai presus de orice, care crede că educaţia trebuie să fie la baza oricărei intenţii de a deveni competiţional pe plan internaţional. Un om care înţelege şi preţuieşte valorile economice. Un om care a dovedit că a generat ţării sale o creştere economică fără precedent, aşa că nu am avut decât o singură opţiune: fostul Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, dl.Bill Clinton”, a afirmat în deschiderea conferinţei dna.Cristina Preda, preşedinte Brand Academy.

“Este o mare onoare pentru Omnilogic să fie partener unic într-un eveniment de o asemenea importanţă pentru Romania şi mediul de afaceri românesc. Aşa cum a reieşit din dialogul pe care l-am avut cu fostul Preşedinte American, dl.Bill Clinton, este important ca dezvoltarea economică să devină prioritate atunci când ai foarte puţine lucruri ce pot deveni brand. Un climat liber şi creativ de afaceri reprezintă una dintre cele mai vandabile valori la ora de faţă pentru România”, a spus Gabriel Marin, Director General, Omnilogic.

“Departe de a fi un simplu act de “chirurgie estetica”, branding-ul este de fapt un proces de afirmare a propriei identitati care porneste de la o viziune clara si se construieste pe principii durabile si valori sanatoase. Branding-ul de tara inseamna, inainte de toate, consolidarea reputatiei, afirmarea unor valori autentice si crearea de avantaje competitive intr-o serie de domenii precum economie, cultura, educatie” , a spus Cristina Preda, Presedinte Brand Academy.

“Este o onoare pentru Omnilogic, in calitate de partener unic, sa poata facilita prezenta unei personalitati internationale de talia fostului presedinte Clinton in cadrul primei conferinte BeyondB`order`s. Prin implicarea noastra in acest eveniment, dorim sa demonstram maturitatea comunitatii de business din Romania, care intelege ca, dincolo de componenta politica a imaginii unei tari, branding-ul se bazeaza, in mare masura, pe nivelul de dezvoltare economica. Omnilogic demonstreaza ca unul dintre motoarele acestei dezvoltari este chiar tehnologia.” a spus Gabriel Marin, Director General, Omnilogic.

Aceasta conferinta este prima din seria de manifestari anuale reunite sub numele BeyondB`order`s, manifestari ce vor reuni reprezentanti de marca ai mediului de afaceri din Europa Centrala si de Est. Programul va aborda cele mai importante subiecte care vizeaza climatul socio-economic al regiunii si va beneficia de expertiza internationala a unor personalitati majore din domenii precum economie si afaceri, politica si administratie, stiinta, tehnologie si media. (Omnilogic)