Discuții între ministrul de Externe și ambasadorul german despre muncitorii sezonieri

iunie 2, 2020

Situația cetățenilor români sezonieri sau rezidenți din Germania a fost subiectul discuțiilor care au avut loc marți între ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu,și ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt

„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut marți, 2 iunie 2020, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt. În cadrul convorbirii au fost evocate relațiile bilaterale foarte bune, de natură strategică, dintre cele două state. Totodată, a avut loc un schimb de opinii cu privire la evoluția crizei epidemiologice din România și Germania și măsurile de relaxare care se au în vedere în perioada următoare. Cei doi oficiali au exprimat interesul cu privire la reluarea agendei politico-diplomatice dinamice din acest an, de îndată ce condițiile o vor permite”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

Bogdan Aurescu a subliniat atenția deosebită care trebuie acordată pentru respectarea drepturilor cetățenilor români sezonieri sau rezidenți din Germania.

„Ministrul român al afacerilor externe a reiterat atenția prioritară pe care autoritățile române o acordă situației cetățenilor români sezonieri sau rezidenți din Germania și a exprimat preocuparea constantă a autorităților române pentru respectarea drepturilor acestora și pentru asigurarea condițiilor adecvate de muncă, mai ales în contextul generat de noul coronavirus. Ministrul Aurescu a salutat modificarea cadrului legislativ german, care va oferi mai multă protecție de muncă, socială și sanitară lucrătorilor din industria cărnii și a exprimat interesul pentru menținerea unui dialog constant și deschis, pentru identificarea în comun a celor mai bune soluții pentru cetățenii români care își desfășoară activitatea în Germania. În acest sens, a fost convenit, ca obiectiv comun, tratarea cu maximă prioritate, prin demersuri conjugate, a problematicii lucrătorilor sezonieri și rezidenți români din Germania”, se mai arată în comunicat..

Ministrul român al afacerilor externe a salutat prioritățile viitoarei Președinții germane a Consiliului UE, care va debuta la 1 iulie 2020, evidențiind complexitatea agendei europene în perioada următoare și asigurând partea germană de întregul sprijin al României în derularea acestui mandat, cu obiectivul avansării și consolidării proiectului european.

„În cadrul întrevederii a avut loc și un schimb de opinii cu privire la evoluțiile din Republica Moldova. Ministrul Bogdan Aurescu a menționat sprijinul substanțial acordat de România cetățenilor din R. Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID-19. A arătat că România va continua să sprijine eforturile de avansare a parcursului european al Republicii Moldova, singurul în măsură să răspundă intereselor și așteptărilor legitime ale cetățenilor din Republica Moldova. Ministrul Bogdan Aurescu și ambasadorul german au stabilit să continue dialogul și coordonarea, între cele două părți, cu privire la evoluțiile din Republica Moldova, inclusiv în perspectiva Președinției germane a Consiliului UE, cu obiectivul încurajării reformelor necesare pentru apropierea de UE și respectării depline a valorilor democratice și a statului de drept”, mai informează MAE.

Subiectul muncitorilor sezonieri care au plecat din România în plină pandemie este unul care a generat controverse puternice, mai ales după episodul de la Cluj când circa 2.000 de persoane s-au înghesuit în parcarea aeroportului fără nicio măsură de prevenție. Oamenii plecau pentru munci agricole în Germania, precum culesul de sparanghel și de aici și numele comisiei de anchetă.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, și omologul german, Hubertus Heil, au semnat săptămâna trecută o Declarație comună de intenție privind intensificarea cooperării în domeniul pieței muncii și politicilor sociale.

„Primul lucru pe care l-am discutat cu domnul ministru se referă la modul în care se desfășoară activitatea sezonieră în Germania, respectiv activitatea în domenii cheie în care românii aduc o contribuție importantă, recunoscută și apreciată de colegul meu, domnul ministru Heil, pentru care îi mulțumesc. (…) Am primit asigurarea că lucrătorii români vin în Germania cu contracte trimise de angajatori, dar sigur că trebuie să facem mai multe cu privire la conținutul acestor contracte. (…) Am avut toată deschiderea ministrului Heil pentru a răspunde cu fermitate tuturor sesizărilor primite de la cetățenii care muncesc în activități sezoniere”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, arătând că a încurajat lucrătorii români din fermele pe care le-a vizitat în Germania să facă sesizări când le sunt încălcate drepturile, pentru a veni în sprijinul autorităților care pot verifica aceste aspecte.

„Știu că condițiile de sănătate și securitate ale lucrătorilor români din Germania sunt o problemă mare în România. Și pe bună dreptate. Infecția în masă a lucrătorilor români este inacceptabilă. Mă rușinează! Muncitorii români trebuie să aibă același drept la protecție socială și securitate și sănătate în muncă“, a declarat și ministrul german al Muncii și Afacerilor Sociale Hubertus Heil.

Premierul Ludovic Orban a avut miercuri o convorbire telefonică cu cancelarul Angela Merkel, la inițiativa oficialului german.

Cancelarul Angela Merkel s-a referit, în context, la situația lucrătorilor sezonieri români din Germania și a exprimat preocuparea constantă a executivului de la Berlin și, personal, a domniei sale, pentru respectarea și protejarea drepturilor cetățenilor români care muncesc în Germania”, transmite guvernul într-un comunicat remis presei miercuri seară.

„Guvernul federal a inițiat, de altfel, cu promptitudine, modificarea cadrului legislativ intern în vigoare, pentru a oferi un grad sporit de protecție acestora și a garanta drepturile angajaților români. A subliniat, în același scop, întreaga deschidere și disponibilitate pentru menținerea unui contact strâns, la toate nivelurile, între autoritățile din cele două state, în continuarea recentei vizite în Germania a ministrului muncii și protecției sociale, Violeta Alexandru”, se mai spune în comunicat.

Zeci de muncitori sezonieri români veniți la o fermă din vestul Germaniei, la Bornheim, au protestat față de condițiile de muncă, de cazare și pentru că nu și-au primit banii. Muncitorii români sezonieri de la firma Ritter din Bornheim au protestat faţă de condiţiile de muncă şi de cazare. Ei s-au plâns de condiţiile de igienă precare din containere şi din grupurile sanitare.

Firma care i-a angajat este în insolvenţă și le plătise parțial sau nu le plătise deloc salariile, anunţându-i pe muncitori că până marţi vor trebui să părăsească locul.

Protestele sezonierilor români aruncați în stradă a schimbat legea în Germania. În urma informațiilor din presă, statul român s-a sesizat, a informat autoritățile din landuri și pe cele federale și a determinat schimbarea legii germane pentru a elimina inechitățile față de muncitorii străini aflați la lucru în Germania. Principalul obiectiv din modificarea legii: scurtcircuitarea lanțului de subcontractori.

Imediat după vizita ministrului român al Muncii, românii și-au primit salariile.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro