Directorul adjunct de la Jilava după un control referitor la respectarea planului anti-Covid

Directorul adjunct al penitenciarului Jilava a fost demis miercuri de conducerea ANP după controlul făcut de conducerea penitenciarelor cu privire la respectarea regulilor de protecție împotriva COVID-19. 

„Ca urmare a aspectelor constatate cu ocazia verificărilor întreprinse în perioada 04-05.07.2020, pe linia respectării, potrivit competențelor, a prevederilor cuprinse în Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgență, începând cu data prezentei, s-a dispus încetarea împuternicirii directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar din cadrul Penitenciarului București-Jilava.

Reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor continuă verificările la nivelul acestei unități, în vederea identificării tuturor vulnerabilităților asociate actualului context”, transmite ANP într-un comunicat remis presei miercuri. 

 

Sursa: europalibera.org