Dineul Caritabil al Olimpicilor strange suma de 30.000 de Euro pentru HOSPICE Casa Sperantei

iunie 29, 2012

Hilton a gazduit  miercuri seara un Dineu exceptional al Olimpicilor! Cu ajutorul invitatilor speciali prezenti, evenimentul a reusit sa stranga suma de 30,000 Euro din vanzarea de bilete, licitatia cu strigare si donatii speciale.
Dineul Olimpicilor, gazduit de Steven si Valeria van Groningen, a fost o exceptionala celebrare a maretei istorii olimpice a Romaniei, avand de asemenea o componenta caritabila, strangerea de fonduri pentru HOSPICE Casa Sperantei.

Printre cei prezenti la eveniment s-au aflat si mari olimpici din trecut precum si membrii ai Echipei Olimpice actuale care vor pleca spre jocurile Olimpice din Londra in Iulie. Au participat la dineu: Elisabeta Lipa, Andreea Raducan, Ana Maria Branza, Ivan Patzaikin, Doina Ignat, Violeta Beclea-Szekely, Carmen Bunaciu, Virgil Iantu, Octavian Morariu, Presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman si E.S. Mark Gitenstein, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii.

Seara a debutat cu o receptie si discursul gazdelor acestui eveniment caritabil, D-ul Steven van Groningen si D-na Valeria Taracila van Groningen care au multumit invitatilor pentru prezenta si au prezentat cauza HOSPICE si nevoia de ingrijire gratuita pentru copiii si adultii cu boli incurabile.

Pe parcursul serii, invitatii au putut sa asculte impresii si experiente inedite de la olimpiada de la Elisabeta Lipa, Violeta Beclea-Szekely si Andreea Raducan, iar apoi au putut participa la licitatia cu strigare sustinuta de partenerul de eveniment, Artmark.

S-au licitat cu succes un costum de antrenament care a apartinut D-nei Elisabeta Lipa, o bustiera apartinand D-nei Violeta Beclea-Szekely purtata la Campionatul Mondial de la Sevilia din 1991 cand a castigat titlul de vicecampioana mondiala la proba de 800 de metri, costumul D-lui Marius Urzica de la Olimpiada de la Sidney din 2000, tricoul D-lui George Hagi de la Academia de Fotbal George Hagi, o racheta unica de tenis de camp semnata de Ilie Nastase, doua costume oficiale de defilare ale D-nei Ana Maria Branza de la Olimpiada din 2004, o vasla de canotca din partea D-lui Ivan Patzaikin si dreptul de numire a camerei de Fizioterapie din noul HOSPICE din Bucuresti.

HOSPICE Casa Sperantei multumeste partenerilor si sponsorilor care au sprijin acest eveniment caritabil: Athene Palace Hilton, DEB Sound, Artmark, Natural Plus, Heineken, European Drinks si Ambasada Marii Britanii.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro