Despre stalinism si sovietizare, dupa sase decenii

decembrie 7, 2007

In zilele de 29 si 30 noiembrie 2007 a avut loc, la Washington, conferinta Stalinismul: sinteze si comparatii. Crearea regimurilor comuniste in Europa Centrala si de Est. Evolutia blocului sovietic, organizata de Institutul Cultural Roman in colaborare cu Universitatea Maryland - College Park (Departamentul Government & Politics din cadrul College Park).
Evenimentul, desfasurat sub patronajul stiintific al profesorului Vladimir Tismaneanu, Director al Centrului de Studii a Societatilor Postcomuniste, s-a bucurat de sprijinul Centrului pentru Cercetatori ''Woodrow Wilson'' - Programul ''Istoria Internationala a Razboiului Rece'' (Director, Christian Ostermann), Ambasadei Romaniei in SUA (reprezentant Cristina Gaginsky) si Centrului pentru Studii Eurasiatice, Ruse si Est Europene (CERES), Universitatea Georgetown (coordonator Mathew Tyrrell).
Au participat personalitati academice, reprezentanti ai unor institutii guvernamentale americane, ambasadori, ziaristi si studenti doctoranzi de la universitatile din zona metropolitana a Districtului Columbia.
Fragmente din cursul conferintei pot fi accesate in format video pe site-ul Woodrow Wilson International Center for Scholars. Structurata in trei sectiuni - Stalinismul: sinteze si comparatii; Cominformul si Sovietizarea Europei Centrale si de Est; Preluarea puterii de catre partidele comuniste in Europa Centrala si de Est - intalnirea a incurajat atat reinterpretarea problematicii consacrate cat si observatii inedite asupra materialului cercetat.
Programul complet, cu titlurile interventiilor, este disponibil la adresa www.icr.ro
Conferinta, organizata in contextul marcarii a sase decenii de la crearea regimurilor comuniste in Europa Centrala si de Est, a reprezentat un efort de pionierat, prin care Romania revine pe harta academica din Statele Unite ale Americii. Initiativa este un prim pas inspre realizarea unei retele stiintifice cu centrul in Washigton D.C., dedicate in principal istoriei si politologiei (post) comunismului in Europa Centrala si de Est, cu atentie speciala acordata cazului romanesc. Evenimentul deschide o serie de conferinte care vor fi organizate de Institutul Cultural Roman si Universitatea din Maryland (Center for the Study of Post-Communist Societies - Government & Politics Department), in colaborare cu Ambasada Romaniei in SUA, Woodrow Wilson International Center for Scholars si Georgetown University.
Urmatoarea conferinta va avea loc in 2008, intr-un format similar, tema acesteia fiind ''Promisiunile anului 1968: Criza, Iluzii si Utopie''.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro