Deputații au votat pentru redeschiderea piețelor. Decizia finală la președinte

Parlamentul întoarce decizia luată de guvern privind închiderea piețelor. Deputații au votat, marți, că, pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Legea, care conține și amendamentul lui Marcel Ciolacu, a fost votată cu 173 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 93 de abțineri.

Decizia nu este una definitivă, legea urmând a merge la Cotroceni pentru promulgare, dar Klaus Iohannis o poate întoarce la reexaminare în Parlament sau poate cere un control de constituționalitate.

Social-democrații susțin că închiderea piețelor a fost o măsură „aberantă”

„Este o prostie (închiderea piețelor – n.r.), iar piețele pentru producătorii români trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță și de prevenție. Pentru că ieri până și cea mai inocentă rugăciune a fost transformată în ceva de bătălie politică, o să-i rog pe colegii noștri să încerce alt verset din Biblie: Ne lepădăm de Satană”, afirmat deputatul PSD Daniel Suciu, citat de Mediafax.

El a mai spus că liberalii au votat în comisii amendamentul PSD pentru redeschiderea piețelor.

„E adevărat, se închid piețe. Aceste piețe sunt închise acolo unde sunt primari ai PSD. Se repetă același scenariu din perioada stării de urgență, când foarte mulți primari PSD au ținut acele piețe în aer liber închise. PSD politizează absolut orice. PSD, cel care plânge de mila oamenilor, este același PSD vechi, condus de Liviu Dragnea, care a alungat românii din țară. acum mimează o anumită grijă față de românul de rând. Sunt aceeași pesediști care v-au bătut în stradă i v-au alungat din țară. Oameni buni, nu vă lăsați mințiți de aceeași pesediști. Azi colegii au votat la comisie o ordonanță care are foarte multe lucruri bune. Așa cum ne-a obișnuit, PSD intervine pe ordonanțele de urgență și le modifică. Ceea ce se întâmplă este un joc politic, de campanie, ieftin”, a replicat liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Deputatul USR Cătălin Drulă a susținut că închiderea piețelor a fost „pripită și nejustificată”.

„USR PLUS nu e de acord cu închiderea piețelor agroalimentare. Dincolo de asta, rămâne acest proiect care e aberant. În primul rând este neconstituțional, iar tehnic și juridic este un dezastru. Acest amendament zice că târgurile și bâlciurile nu vor fi închise niciodatîă în stare de urgență”, adaugă Drulă.

Pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, arată un amendament propus de Marcel Ciolacu la Legea pentru aprobarea OUG 79/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii.

Guvernul a decis închiderea piețelor prin hotărârea de guvern adoptată pe 6 noiembrie care urmare a recomandărilor CNSU. Ulterior, premierul Ludovic Orban a susținut că suspendarea temporară a funcționării piețelor din spații închise s-a luat după ce specialiștii au constatat că în astfel de spații gradul de conformare la măsurile de protecție sanitară era cel mai mic.

 

 

Sursa: europalibera.org