Declaraţii de presă susținute de premierul Sorin Grindeanu la Bruxelles

aprilie 22, 2017

[Check against delivery] Sorin Grindeanu: Bună ziua. Așa cum știți, am participat pentru prima data in calitate de prim-ministru la intalnirea șefilor de stat şi de guvern, membri ai Partidului Socialiştilor Europeni. Sigur că am folosit acest prilej pentru a avea contacte, intalniri directe cu danşii. Am discutat atat agendele bilaterale, cat şi agenda comună europeană. Am reafirmat in aceste intalniri ceea ce a spus şi domnul preşedinte dimineaţă, am spus şi eu zilele trecute, şi anume dorinţa ţării noastre de a merge şi de a intări proiectul comun european, cu toate cele 27 de ţări membre, in aceeaşi direcţie, pentru că istoria ne arată că impreună suntem mai puternici. Dezbaterile, pe care dumneavoastră le ştiţi şi care de abia se află la inceput, vor continua in perioada următoare. Fiecare dintre noi ne-am exprimat punctele de vedre, al nostru e cel pe care vi-l spuneam şi pe care il susţinem, indiferent că vorbim de Administraţia Prezidenţială, de Guvern sau de Parlament. E un punct de vedere comun al Romaniei. Reporter: Cum a fost privită, domnule premier, această discuţie din ultimele zile Europa cu mai multe viteze, cu două sau mai multe viteze, de socialiştii europeni? Care au fost discuţiile legate de acest subiect? Sorin Grindeanu: Aşa cum vă spuneam, dezbaterile sunt la inceput şi vor continua. Nu pot să spun că există un punct de vedere comun al socialiştilor europeni. Ceea ce e important e că va avea loc această dezbatere, că fiecare ţară are argumente, pe fiecare dintre scenarii, dar nu există in acest moment un punct de vedere comun, aşa cum vă spuneam, dezbaterile sunt la inceput şi vor continua. Vă rog! Reporter: Domnule prim-ministru, noi, romanii suntem impotriva ideii de Europă cu mai multe viteze, insă avem şi un plan concret pe care să-l supunem atenţiei partenerilor europeni, ca alternativă la această Europă cu mai multe viteze? Sorin Grindeanu: Nu doar noi - şi nu cred că in modul ăsta trebuie pusă problema sau discutat sau dezbătut, că noi, romanii, suntem impotriva a ceva. Noi susţinem intărirea proiectului european in această formă. Pe noi ne interesează, ca şi ţară - şi nu doar pe noi - ne interesează ca fondurile de coeziune să rămană o parte importantă a politicii europene, la fel ca şi politica comună agricolă - sunt lucruri extrem de importante; şi, repet, nu este vorba doar de Romania. Aceasta este direcţia pe care credem că trebuie să o continuăm, să o dezvoltăm, să o intărim. Şi, aşa cum vă spuneam, istoria a arătat, că, impreună, de fiecare dată, am fost mai puternici. Asta este direcţia, pe care nu doar noi o propunem, dar, subliniez, dezbaterile sunt la inceput şi fiecare vom avea argumente. Reporter: Cum asigurăm, ca acele mici cluburi, cum sunt in prezent, clubul Schengen, Clubul Euro, vor rămane deschise pentru ţări ca Romania, care, in viitor, vor dori să acceadă la aceste cluburi? Sorin Grindeanu: Eu cred că lucrurile nu se schimbă foarte mult, dacă inţeleg foarte bine ceea ce mă inrebaţi, dar nu cred că putem să discutăm de viitor spunand că in viitor lucrurile vor merge in viteze diferite. Ceea ce ne dorim cu toţii şi ceea ce a spus toată lumea este ca toate cele 27 de state să ajungă să meargă in aceeaşi direcţie şi cu aceeaşi viteză - ca să citez. Fiecare dintre noi ne dorim să ne dezvoltăm, să intărim cat mai mult, să facem parte din tot ceea ce inseamnă politici comune europene. Reporter: Vicepreşedintele Comisiei Europene, Timmermans, a declarat acum cateva minute, că este normal ca in statele cu probleme de stat de drept să fie, la un moment dat, oprite fonduri europene. Aţi discutat această temă cu dansul? Sorin Grindeanu: N-a fost o discuţie. Am avut discuţie şi cu prim-vicepreşedintele Timmermans, o discuţie extrem de constructivă, cum a fost şi cea din urmă cu două săptămani, ceea ne-am angajat noi in urmă cu două săptămani, şi anume, să trimitem către Comisia Europeană, cererea noastră de finanţare pe fonduri europene pentru renovare şi pentru ceea ce inseamnă partea de penitenciare - am făcut-o; de asemenea, există şi au inceput discuţiile pe acel grup de lucru privind clarificările pe recomandările de la MCV şi acele lucruri, iarăşi, au inceput. Discuţia cu prim-vicepreşedintele Timmermans a fost in parametri cat se poate de corecţi şi in urmă cu două săptămani, apreciind şi noi, şi dansul, modul in care colaborăm, Guvernul Romaniei cu dansul şi cu Comisia Europeană, in general. Reporter: Domnule prim-ministru, aţi avut mai multe intalniri bilaterale acum, la PES. Despre care aţi putea să ne vorbiţi, care e cea mai...? Hai să spunem Moscovici... economie. Sorin Grindeanu: Nu, au fost discuţii şi e normal să fie discuţii şi cu preşedintele Hollande, şi cu premierul Italiei, şi cu premierul Cehiei, şi cu ministrul de externe al Luxemburgului, şi cu premierul Suediei. V-am spus la inceput, au fost discuţii privind agenda bilaterală dintre ţările noastre, cu cancelarul Austriei, precum şi ceea ce susţinem, fiecare dintre noi, legat de politica comună a Comisiei Europene. In perioada imediat următoare, cu fiecare dintre danşii, cu Austria, cu fiecare din aceste ţări, cu Italia, cu Suedia, cu toate celelalte, vom avea intalniri bilaterale. Reporter: Ne puteţi spune ce aţi discutat cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, in acea mică intalnire? Sorin Grindeanu: Sunt lucruri care ţin de discuţii care poate, de multe ori, sunt mai mult informale, dar pot să vă spun că a fost o discuţie legată şi de situaţia la zi a ceea ce este in Romania. Am prezentat, aşa cum am făcut de fiecare dată, situaţia noastră. Am apreciat sprijinul pe care Franţa ni-l acordă şi ni l-a acordat in toţi aceşti ani şi bineinţeles că ne dorim intărirea parteneriatului pe care il avem, l-am avut şi il avem cu Franţa. Reporter: Incă o intrebare. Aţi avut o intrevedere astăzi şi cu cancelarul Austriei. Ne puteţi spune dacă, pe parcursul acestei intalniri, cancelarul austriac a ridicat o intrebare cu privire la activitatea Companiei Holzindustrie Schweighofer din Romania, avand in vedere că Ministerul Apelor şi Pădurilor a anunţat că va supraveghea foarte atent activitatea acestui grup? După cum ştiţi, are probleme, la nivel internaţional şi dacă acest lucru a constituit unul dintre puncte? Sorin Grindeanu: Nu, am discutat in mare. Austria este un partener economic important al ţării noastre şi aşa cum ştiţi, are o pondere, sau investitorii austrieci au o pondere importantă in economia romană. Important e altceva: că am stabilit impreună cu cancelarul austriac ca, in peioada imediat următoare, să avem o intalnire, fie la Viena, fie la București; urmează ca diplomațiile noastre să stabilească agenda și sigur că atunci vor fi discutate și punctele concrete legate de eventuale situații pe care dumneavoastră le amintiți. Reporter: Și vorbeați de o poziție comună, Guvern, Președinție și Parlament. Cand ați consultat, domnule premier, oficial, și Parlamentul, in ceea ce privește această poziție? Sorin Grindeanu: Am văzut declarații. Imi cer scuze! Poate am spus prea mult, dar am văzut declarații ale conducerii Camerei Deputaților, in același sens ca și ale președintelui și ca și ale mele sau ale Guvernului. Reporter: Dar veți iniția, ca și Guvern, alături de Președinție, o consultare națională pe o poziție? Adică, poate vreți să știți și părerea tuturor partidelor parlamentare pe acest subiect. Sorin Grindeanu: Putem fi parte. Nu cred că e rolul Guvernului, dar putem fi parte. Noi am avut o intalnire, așa cum știți, cu domnul președinte, ieri, pentru a avea o poziție comună; și acest dialog a fost și este binevenit, și avem o poziție comună. Sigur, dacă dezbaterea aceasta este mai lară, e mai bine. Guvernul poate face parte din această dezbatere. Reporter: După aceste intalniri pe care le-ați avut, contacte bilaterale, il veți suna pe domnul președinte, avand in vedere că in marja Consiliului este important să știe ceea ce ați discutat. Sorin Grindeanu: Sunt sigur că vom avea discuții și in zilele următoare, ca și concluzii pe care le putem trage in urma acestor intalniri și, mai ales, ca și strategie pe care trebuie să o urmăm noi, ca și țară, in spiritul a ceea ce vă spuneam mai devreme. Mulțumesc!

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro