Decizie în instanță: Conducerea TVR este obligată să facă publice rezultatele controalelor financiare

noiembrie 11, 2020

Curtea de Apel București a stabilit definitiv că Televiziunea Română este obligată să facă publice rezultatele controalelor financiare efectuate de Curtea de Conturi. Decizia a venit în urma unui proces deschis de Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind împotriva conducerii televiziunii publice, exercitată acum de președintele director general Doina Gradea.

Ca urmare, SRJ MediaSind solicită DNA să dispună cercetarea persoanelor implicate şi sub aspectul săvârşirii unor fapte ce intră sub incidenţa penală, cum ar fi abuzul în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, în contextul în care toate cheltuielile cu casele de avocatură sunt plătite din banii alocaţi de la buget.

Instanţa a respins recursul declarat de conducerea Societăţii Române de Televiziune împotriva Hotărârii Tribunalului Municipiului Bucureşti prin care instituţia era obligată să pună la dispoziţia Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind informaţii de interes public precum: rapoartele şi măsurile impuse de inspectorii Curţii de Conturi în urma verificărilor activităţii financiare din mandatul preşedintelui-director general Doina Gradea, ce sancţiuni s-au acordat şi în ce cuantum, respectiv ce măsuri a luat conducerea TVR pentru remedierea ilegalităţilor semnalate, precum şi pentru recuperarea prejudiciilor create.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind dezmăţul financiar în care este condusă cea mai mare instituţie de presă a statutului, precum şi desele acuzaţii de corupţie în urma cărora au fost depuse mai multe sesizări penale, SRJ MediaSind a solicitat explicaţii conducerii SRTV. Din păcate, dând dovadă de aceeaşi lipsă de transparenţă în activitatea managerială, preşedintele-director general al TVR, Doina Gradea, a refuzat să răspundă acestor solicitări. Totodată, la repetatele sesizări depuse în urma refuzurilor primite la cererile depuse de organizaţia noastră, Comisia pentru soluţionarea reclamaţiilor administrative, numită prin Ordin de Doina Gradea, a respins de fiecare dată argumentele juridice prezentate de MediaSind. Având în vedere că această atitudine de slugărnicie faţă de şefa TVR a produs prejudicii bugetului instituţiei, SRJ MediaSind solicită public Curţii de Conturi să impute toate cheltuielile judiciare rezultate în urma acestor procese, conducerii SRTV şi membrilor Comisiei de cercetare a reclamaţiilor administrative din SRTV”, precizează Mediasind într-un comunicat de presă.

Organizaţia sindicală menţionează că, în prezent, în atenţia procurorilor există depuse mai multe plângeri şi sesizări penale pentru a cerceta faptele de corupţie din TVR.

„În repetate rânduri filiala SRJ MediaSind din TVR, MediaSind TVR a atras atenţia că resursele financiare ale instituţiei sunt folosite în mod discreţionar, fără o minimă transparenţă, în detrimentul salariaţilor care sunt nevoiţi să lucreze în condiţii precare de muncă, cu mijloace tehnice învechite. Însă, lipsa de implicare din partea factorilor decizionali, precum şi durata mare a soluţionării plângerilor penale asupra activităţii financiare din TVR, afectează, în mod grav, funcţionarea normală a instituţiei publice de presă. Acesta este unul dintre motivele pentru care SRJ MediaSind reiterează solicitarea făcută Parlamentului, de demitere a presedintelui – director general al SRTV, Doina Gradea, pentru ca activitatea in instituţie să revină la normal iar angajaţii să fie protejaţi de abuzuri”, se arată în comunicat.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro