De sâmbătă, Grecia intră în carantină

noiembrie 5, 2020

Grecia va intra în carantină pentru trei săptămâni, pentru a doua oană în acest an, după ce a înregistrat joi 2.917 de cazuri de Covid-19, un record pentru această țară, transmite Reuters.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat că a fost forțat să acționeze astfel creșterea alarmantă a numărului de cazuri de Covid-19 din ultimele cinci zile, spunând că fără carantină presiunea asupra sistemului de sănătate ar fi „insuportabilă”.

„Am ales să iau măsuri drastice mai devreme decât mai târziu”, a spus Mitsotakis, care anterior spusese că introducerea carantinei la nivel național ar fi ultima ultima opțiune.

Oficialii au spus că doar în ultima săptămână a existat o creștere cu 20% a infecțiilor confirmate.

De luni, persoanele care sosesc în țară pe calea aerului vor trebuis ă prezinte dovada unui test de coronavirus negativ, făcut în ultimele 48 de ore. 

Conform noilor restricții la nivel național, care vor intra în vigoare de sâmbătă, afacerile cu amănuntul vor fi închise, cu excepția supermarketurilor și farmaciilor.

Grecii vor avea nevoie de un permis pentru a se aventura în aer liber la orele alocate.

Școlile primare vor rămâne deschise, dar liceele vor fi închise. 

Grecia a înregistrat 2.917 noi infecții joi, cea mai mare cifră zilnică de când a început focarul în februarie, după ce miercuri a raportat 2.646 de infecții, care au ajuns în doar 8 zile la patru cifre. 

Până în prezent, 702 de persoane au murit de COVID-19, 29 dintre ele - un nou maxim - joi.

Anunțul de joi a dat peste cap programările la coafor și frizerie.

„A fost absolut nebunesc, nu ne-am oprit să ne tragem răsuflarea”, a declarat pentru Reuters un frizer din centrul Atenei care a tuns la foc continuu. 

Autoritățile au anunțat ulterior că vor face o excepție pentru coafori, permițându-le să lucreze până luni pentru a satisface toate cererile. 

Principala opoziție, partidul de stânga Syriza, a criticat guvernul pentru că nu a consolidat sistemul de sănătate.

"Guvernul a subminat amploarea acestei crize", a declarat Alexis Haritsis, deputat Syriza și fost ministru de interne și adjunct al finanțelor.

Grecia, care a pierdut un sfert din producția sa națională în timpul unei crize financiare de zeci de ani, se așteaptă să își vadă economia în scădere cu 8,2% în acest an.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro