De ce un dinte lipsă NU îți afectează doar felul în care arăți

Când te gândești la pierderea unui dinte, care e primul lucru care îți trece prin minte? E foarte posibil să fie „Oare cum voi arăta?”, nu? Recunoaștem - felul în care zâmbim impactează major aspectul fizic. Dar, dincolo de acest aspect, îți propunem o perspectivă mai amănunțită: cum ne afectează, de fapt, pierderea unui dinte?

De ce ne pierdem dinții

Înainte de a vorbi despre motivele pentru care pierderea unui dinte ne afectează, realmente, la un nivel macro, avem nevoie să fim conștienți de motivele care contribuie la pierderea dinților:

  • în primul rând, igiena orală precară, necorespunzătoare, care poate conduce către dezvoltarea nu doar a afecțiunilor mai severe, ci și a tratamentelor complexe, precum este un tratament endodontic - de aceea și lipsa vizitelor regulate la stomatolog este una dintre cauze;
  • afecțiunile dentare netratate
  • dieta săracă
  • traumatisme fizice
  • „scrâșnitul din dinți”, adică bruxismul
  • unele boli sistemice.

Cum te afectează pierderea unui dinte

„Dacă îmi lipsește doar un dinte, nu e așa grav”. Mai ales dacă nu este vizibil, nu? În realitate, neglijarea lipsei dinților are consecințe severe. Pentru o sănătate orală bună, este vital să ne preocupe orice aspect: mai ales dacă vorbim despre lipsa unui dinte - care, deși nu ne-am aștepta, nu ne afectează doar din considerente estetice. Pierderea unuia sau mai multor dinți atrage și:

  • dificultate la masticație și chiar la înghițire, deoarece dinții sunt o parte de nelipsit din acest proces; dacă ai un dinte lipsă și ți se pare dificil să mesteci, iată - acesta este unul dintre motive;
  • vorbire îngreunată, deoarece dinții contribuie la procesul fonetic - lipsa unui dinte ne va face, cel mai probabil, să vorbim ușor sâsâit, nefiresc, cu dificultate;
  • părem mai în vârstă decât suntem de fapt - și nimeni nu își dorește asta, nu?
  • un dinte lipsă împiedică vindecarea afecțiunilor parodontale
  • dinții lipsă contribuie la pierderea de masă osoasă
  • întreg psihicul nostru este afectat: ne pierdem încrederea în noi înșine și dorința de activitate socială.

Cum rezolvăm problema unui dinte lipsă 

American Dental Association - ADA - arată că aproximativ 30% din totalul americanilor care au un dinte lipsă au ratat oportunități de job-uri - nu pare întocmai plăcut să ratezi cariera visurilor tale din acest motiv, nu?

Mai ales când problema unui dinte lipsă poate fi soluționată - însă este firesc să specificăm că tratamentul timpuriu este cel mai de dorit - și mai plăcut, și mai scurt, și mai accesibil. Deci, nu aștepta să ai parte de mai mulți dinți lipsă ca să apelezi, alături de stomatologul tău, la tratamentul potrivit:

  • cel mai cunoscut și potrivit tratament pentru un dinte lipsă este implantul dentar, o soluție inovativă a stomatologiei moderne prin care ne sunt înlocuiți dinții lipsă; implantul preia, de asemenea, toate funcțiile dintelui nostru. Când vine vorba despre pret implant dentar, acesta variază nu doar de la o clinică la alta, ci mai cu seamă în funcție de tehnologia folosită și de expertiza specialistului;
  • proteza mobilă - un tratament eficient, însă mai puțin plăcut față de implantul dentar
  • protezele cu capse sau cu bară
  • coroanele dentară sub formă de punte (în cazul mai multor dinți lipsă).

Și, ultima soluție de „tratament” - să îi lași așa. Desigur, ai și opțiunea aceasta, însă chiar vrei să o iei în considerare? Poate că pe termen scurt un dinte lipsă nu pare o problemă „prioritară” însă, în realitate, pierderea dinților îți afectează întreaga viață: vorbești mai greu, mănânci dificil, zâmbești mai puțin și devii din ce în ce mai neîncrezător. Chiar dacă vezi înlocuitul dinților lipsă ca pe o cheltuială, asta este, de fapt, o investiție: o investiție în sănătatea ta generală.

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » De ce un dinte lipsă NU îți afectează doar felul în care arăți

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro