Președintele parlamentului ungar László Kövér (din Fidesz) a acuzat-o pe șefa EPPO Laura Codruța Kövesi că ar fi agent străin și a comparat-o cu dictatorul Nicolae Ceaușescu, în cadrul dezbaterii parlamentare privind pachetul european de legi, relatează Hungary Today.
Kövér, ca răspuns la o interpelare a lui Zoltán Balczó, l-a întrebat pe parlamentarul Jobbik dacă crede cu seriozitate că „ar trebui să ne înscriem în Parchetul European, condus de un agent pe nume Laura Codruța Kövesi?”
Potrivit lui Kövér, care a adoptat un discurs familiar românilor, aducând foarte mult cu retorica lui Liviu Dragnea, președintele PSD aflat acum în închisoare, Laura Codruța Kövesi „și-a câștigat recunoașterea și și-a dovedit competența lansând zeci de procese politice împotriva opozanților politici. Printre altele, împotriva primarilor maghiari. Au fost acuzați complet pe nedrept, duși de la familiile lor în zori în mașina unei unități de comandă ș.a. În acest timp, sute de mii de apeluri telefonice au fost interceptate ca urmare a unei colaborări între DNA și Securitate. Ei bine, dacă tovarășul Ceaușescu ar fi în viață, ar fi mulțumit dacă ar vedea ce fac în România. În ce măsură România, ca stat, a rămas apoi funcțională ca urmare a activităților sale îndoielnice, care erau evident motivate extern, las acest lucru în fața alegătorilor români pentru a judeca. Dar credeți serios că ar trebui să fim alături de urmărirea penală, deoarece este ghidată de o politică de imparțialitate, stat de drept și mâini curate reale?", a ncheiat Kövér.
Codruța Kövesi a fost aleasă să conducă EPPO în 2019, după ce a condus Direcția Națională Anticorupție (DNA) care a anchetat înalți oficiali ai statului român, inclusiv lideri politici, și pe liderul social-democrat (PSD), Liviu Dragnea, acum în închisoare, cândva, cel mai puternic om politic al României. Nu este surprinzător, că Kovesi s-a confruntat cu o serie de atacuri politice și că guvernul social-democrat a înlocuit-o în cele din urmă, ceea ce a dus la proteste de stradă, relatează publicația ungară.
Cu ce l-a supărat Kovesi pe László Kövér
Recent, Kovesi a susținut într-un interviu acordat BBC că, deși guvernul maghiar se opune ferm aderării Ungariei la EPPO, Parchetul European va avea dreptul să investigheze anumite cazuri din Ungaria.
Că-i va fi greu să colaboreze cu guvernul ungar nu este o noutate pentru șefa EPPO, spune publicația citată, după ce guvernul și premierul Orbán, aflat în mod regulat sub tirul acuzațiilor privind folosirea fondurilor europene, a anunțat că se opune cu fermitate aderării Ungariei la EPPO, invocând o problemă de suveranitate.
Cu toate acestea, inițiativa de a strânge semnături în sprijinul aderării Ungariei la EPPO, inițiată de parlamentarul independent Ákos Hadházy, a strâns aproape 700.000 de semnături.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro