De ce să ai un espressor automat acasă?

iunie 8, 2022

Cafenelele, restaurantele și barurile ne-au învățat cu multe feluri de cafea, în diverse combinații, concentrații și arome. Ca să nu mai zic de design, forma ceștii și muzica jazz ce acompaniază savurarea cafelei. Asta este un lucru bun: ne-am educat să apreciem o cafea de calitate, făcută ca la carte.

Partea mai puțin bună este că, acest obicei devenit zilnic, ne costă bani și timp. Dacă sunt câteva zile din săptămână în care îți bei cafeaua în oraș împreună cu un prieten, coleg sau client, este în regulă ca în restul zilelor să-ți bei cafeaua acasă, așa cum îți place ție. Pentru asta, ai nevoie de o mașina automată de cafea modernă și inteligentă care să-ți facă viața ușoară.

Pentru început, iată câteva motive pentru o astfel de investiție:

- economisești bani. Costul cafelelor zilnice în oraș se adună

- cafeaua este proaspătă, casa se umple de aroma plăcută

- controlezi toate ingredientele, deci vei obține o cafea mai sănătoasă

- îți pregătești cafeaua exact când vrei să o bei. Acest aspect contează mult în zilele în care lucrezi de acasă.

- ai ocazia să fii creativ(ă) și să experimentezi

- când ai musafiri, faci imediat o cafea, fără să stai lângă aragaz

Dacă gusturile tale oscilează între espresso, cafea și cappuccino, îți recomandăm espressorul automat DeLonghi Magnifica S. Este foarte ușor de folosit, automat și compact - apeși pe un buton și rotești un mâner pentru a prepara cafeaua preferată. Nu mai aștepta ca barmanul să ghicească câtă spumă vrei în cappuccino - DeLonghi Magnifica S are un dispozitiv special ce produce spumă de lapte bogată și cremoasă.

S-au scris multe articole despre legătura dintre cafea și sănătate. Ca iubitor de cafea bună, știi bine că pliculețele de cafea instant au ingrediente care nu sunt bune pentru sănătate, cu efect cumulat asupra greutății corporale. Însă acum ai posibilitatea să alegi să-ți pregătești o cafea de la zero, folosind o mașină electrocasnică automată și ingrediente naturale după placul tău. Bunătatea cafelei este dată de calitatea finală a cafelei, lucru ce poate fi controlat chiar de tine: boabe de cafea bio, apă din sursă sigură, miere de albine sau alt îndulcitor sănătos, lapte bio de origine animală sau vegetală etc etc. 

Dacă te plictisești ușor de cafeaua americană, poți introduce noi ingrediente: condimente pentru cafea (scorțișoară, nucșoară etc) sau o sursă de grăsime (unt, unt de cocos, diverse uleiuri vegetale). Toate aceasta din confortul și intimitatea casei tale, cu ajutorul espressorului automat DeLonghi Magnifica S.

Espressorul automat este cel mai potrivit pentru persoanele ce au diminețile aglomerate. Zece minute de savurat în liniște o cafea și făcut puțină ordine în gânduri sunt miraculoase înainte de a se dezlănțui nebunia zilei. Espressorul face singur cafeaua cât tu îți faci rutina de dimineață. DeLonghi Magnifica S are suprafața încălzită pentru cești - astfel vei savura cafeaua fierbinte și aromată când ești tu gata.

În unele zile ai poftă de o cafea scurtă, în altele de cafea lungă. Alteori vrei cafeaua mai aromată iar uneori ai chef de mai puțină aromă de cafea prin casă. Toate acestea se rezolvă foarte ușor prin panoul modern de control. 

Frumusețea de a avea un espressor automat acasă este că poți controla toate ingredientele pe care le folosești, mai ales când ești la dietă sau ți-ai schimbat stilul de viață, inclusiv cel alimentar. Pur și simplu, nu accepți să bei orice fel de cafea! Acum este momentul să faci o schimbare în rutina zilnică de a bea cafea și să-ți cumperi un esspresor automat. 

 

Cauti Gazduire Web? Alege Speedhost.ro

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro