De ce s-au întâlnit Dîncu și Simion. ”AUR vrea să aibă reprezentanți în conducerile celor două camere”

decembrie 13, 2020

În timp ce partidele care vor să formeze majoritatea parlamentară și să dea guvernul negociază de zor, nici PSD nu stă cu brațele încrucișate. Vineri a avut loc o întâlnire între George Simion, copreședinte AUR, și Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național, la sediul IRES, institutul de sondare a opiniei publice deținut de Dîncu.

Deși ofical s-a spus că nu există nicio intenție să facă o alianță cu AUR, liderilor din teritoriu li s-a cerut să înceapă să îi contacteze pe parlamentarii AUR în vederea colaborării sau trecerii acestora la PSD, așa cum a arătat Europa Liberă.

Întâlnirea a fost confirmată de George Simion, care sugerează că scopul ei a fost obținerea unui sprijin din partea PSD pentru ca AUR să aibă oameni în conducerea celor două camere. ”Noi nu vrem să intrăm într-o coaliție la guvernare”, reiterează Simion pentru Europa Liberă.

”Am avut întâlniri politice în ultimele zile cu oameni din conducerea PSD și PNL. Da, m-am întâlnit cu Vasile Dâncu din partea PSD. Am discutat despre viitoarea guvernare, am dorit să vedem cu ce oameni vin, noi le-am spus că nu dorim să participăm la guvernare într-o coaliție. Am discutat și despre funcțiile de conducere din cele două camere ale parlamentului, AUR vrea să aibă reprezentanți în conducerile celor două camere. Întâlnirea a avut loc la sediul IRES, iar la ea nu a participat Ciolacu”, spune George Simion pentru Europa Liberă.

Cu toate acestea, potrivit unor fotografii publicate de Gândul.ro, Vasile Dîncu, George Simion, precum și Marcel Ciolacu, deși în cadre separate, apar în fața sediului IRES în aceeași zi la câteva minute distanță.

Vasile Dîncu spune pentru Europa Liberă că, într-adevăr, s-a întâlnit cu George Simion, dar că ”nu avem ce face împreună, nu ne-ar ajunge procentele”.

”A fost la mine să-i arăt un sondaj postalegeri în care am pus întrebări despre AUR. M-a sunat pentru că m-a văzut la Digi vorbind despre el. Am vorbit despre ce vor să facă. Nu avem ce face împreună, nu ne-ar ajunge procentele. În plus, eu nu pot să fac modernizarea PSD cu coalițiii cu AUR. Ciolacu a fost pe la mine mai târziu. Și cu el am discutat despre niște studii pentru perioada postelectorală”, relatează Dîncu pentru Europa Liberă.

La începutul ședinței de joi, Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor de organizații să încerce să „îi cunoască” pe parlamentarii de la Alianța pentru Unirea Românilor.

Mesajul a fost însă nuanțat la finalul ședinței, când secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a lăsat de înțeles că se poate ajunge la racolarea acestora, dar nu în viitorul apropiat.

„Nu ne ajută o racolare rapidă a parlamentarilor AUR, nici nu avem o miză imediat. Acest lucru e important în cazul unei moțiuni de cenzură. Până atunci e bine să putem forma majorități punctuale", a explicat un lider de organizație.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro