Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis marți, în procesul cunoscut drept Comisia Europeană vs Ungaria, că autoritățile maghiare au încălcat legile UE și acordurile internaționale prin măsurile impuse în mediul universitar care au îngreunat posibilitatea ca instituții universitare străine să desfășoare activități pe teritoriul Ungariei.
Este vorba despre legea care a dus la decizia Universității Central Europene să își mute mare parte din activitate de la Budapesta la Viena. Înființată în anii 1990 de către fundația miliardarului și filantropului american George Soros, originar din Budapesta, universitatea a devenit un centru de elită în țările post socialiste din sud-estul Europei. Activitatea lui Soros avea însă să îi atragă furia lui Viktor Orban care l-a desemnat drept „dușman al Ungariei".
Legea introdusă în 2017 de Ungaria prevedea obligația ca universitățile internaționale să aibă un campus și în țările de origine - în acest caz, statul american New York.
Curtea de Justiție a UE a stabilit acum că, prin prevederile introduse în legea universităților, Ungaria a încălcat angajamentele agreate în legătură cu tratamentul național acordat în temeiul Acordului general privind comerțul cu servicii (GATS), încheiat în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
În plus, legea reprezintă și o încălcare a Cartei privind Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene, în aspectele privind libertatea academică, libertatea de a întemeia mai instituțiile de învățământ superior și libertatea de a desfășura o afacere.
La 4 aprilie 2017, Ungaria a adoptat, în regim de urgență, o lege care modifică Legea privind învățământul superior. Conform reformei, universitățile înregistrate în străinătate nu mai pot funcționa în Ungaria decât dacă oferă cursuri și în țările lor de origine, o dispoziție despre care Curtea Europeană de Justiție a declarat marți că este împotriva dreptului UE.
Decizia CJUE vine ca urmare a unei plângeri din partea Comisiei Europene și este una dintre numeroasele probleme în care UE s-a confruntat cu poziția dură a prim-ministrului maghiar Viktor Orban. Bruxelles și Budapesta s-au mai confruntat și privind migrația și minoritățile, precum și pe măsurile de sporire a controlului de stat asupra instanțelor, mass-media și ONG-urilor.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro