Curs MANAGEMENTUL CRIZEI

octombrie 15, 2007

- Cum reactionam cand firma este sub asediu? - Cum identificam crizele care ne pot lovi compania? - Cum intocmim dosarul crizei? - Cum evitam greselile scumpe? - Cum probam eficienta planului de criza? - Si nu in ultimul rand, cum salvam organizatia?
Workshop-ul, organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei in parteneriat cu Fundatia pentru Democratie, Cultura si Libertate, prezinta perspectiva unui lider care a trait mai multi ani sub asediu conducand o organizatie cu mare impact social, politic si economic: domnul Dragos SEULEANU, Presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, din mai 2006 este presedintele Sectiunii Comert -Turism a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, presedinte al Fundatiei pentru Democratie, Cultura si Libertate. Fost presedinte / director general al Societatii Romane de Radiodifuziune, Dragos Seuleanu a mai indeplinit functiile de director general executiv, secretar general, director de resurse umane si director de programe la postul public de radio din ianuarie 1990 pana in iunie 2005.
In 1998 devine membru onorific a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si Municipiului Bucuresti. Din 1996 este membru fondator al Asociatiei Romane a Profesionistilor in Relatii Publice. A activat ca jurnalist specializat in probleme de politica etnica, business, IT&C si securitate regionala.
Cursul ofera tehnici de lucru pentru a creste rata succesului si a reduce rata de esec. Veti invata cum sa pregatiti fiecare proiect cu meticulozitate si sa elaborati planuri precise pentru fiecare criza potentiala cu grad mare de risc. Programul cursului ofera prezentari inovative si aplicatii practice si pune la dispozitie cursantilor instrumente de lucru concrete pe care le pot utiliza in activitatea lor curenta, informatii, studii de caz si analize. Participantii la curs vor simula diverse situatii de criza. Cursul vizeaza identificarea unor tipuri diferite de crize aflate in legatura unele cu altele si care evolueaza simultan sau decalat ; identificarea etapelor parcurse in evolutia unei situatii de criza; realizarea unei ierarhizari in evaluarea urgentelor aparute intr-o situatie de criza; determinarea raportului de forte in luarea deciziilor majore in situatii de criza - rolul comunicarii interpersonale; obtinerea unor concluzii cu privire la: - asumarea raspunderii personale in situatii de criza; - rezolvarea unor posibile conflicte intre datoria profesionala si datoria morala; - rolul liderului in rezolvarea unei situatii de criza; - rolul echipei si al comunicarii in parcurgerea unei situatii de criza;
Tematica abordata cuprinde urmatoarele module: I. Managementul crizei Surse potentiale de pericole Evitarea pericolului Pregatirea pentru criza urmatoare Recunoasterea crizei In mijlocul furtunii - cum sa eviti transformarea crizei intr-o catastrofa? II. Iesirea din criza Grup tinta: top manageri, middle manageri, manageri de microintreprinderi, IMM-uri si organizatii neguvernamentale, directori de comunicare sau corporate affairs ai companiilor romanesti si multinationale.
Perioada si locul desfasurarii cursului: 20 - 21 octombrie 2007, intre orele 9.00 - 17.00, respectiv 9.00 - 15.00 pe data de 21, la sediul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Bd. Octavian Goga nr.2, sector 3, Sala Dobrogea, intrarea E, tronson 3, etaj 5. La sfarsitul cursului, Camera de Comert si Industrie a Romaniei va elibera un certificat de participare.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro