Cum au confiscat comuniștii români tragedia cutremurului din 1977 în folosul lui Ceaușescu

În 4 martie 1987, Radio Europa Liberă a difuzat un program special la zece ani de la cutremurul din 1977, în care a fost vorba între alte despre cum au confiscat comuniștii de la București tragedia acestui cataclism în folosul cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. „Actualitatea românească”. Moderatori: Neculai Constantin Munteanu și Emil Hurezeanu. Colaborează la program: Constantin Alexandroaie, Liviu Tofan și Mircea Carp. Un fragment transcris din acest program, care poate fi ascultat integral în fila audio de mai jos:

Constantin Alexandroaie: „(…) secretarul lui Ceaușescu s-a întors la masă. Era speriat. Cu o voce care trăda groază, m-a spus că vorbea la telefon cu soția sa din București și deodată a auzit-o strigînd: „E cutremur! Scoateți repede copilul din casă!”. După aceea legătura telefonică s-a întrerupt. Am plecat imediat spre sala de telex să văd ce informații are Băghină. Mi-a spus că a pierdut legătura cu Bucureștiul, că a încercat toate rutele posibile, apelînd chiar și la circuitul subteran al statelor Blocului de la Varșovia. A fost refuzat pe motivul că acesta poate fi folosit nunai de liderii est-europeni în timpul manevrelor militare, sau al unui conflict armat. După zece minute, reușim să reluăm legătura prin telex cu Agerpresul. Adjunctul directorului, Nicolae Puicea, informează că Bucureștiul a fost lovit de un puternic cutremur, care a provocat distrugeri mari, și se pare că a ucis mii de oameni. Dar, ca să nu fim prea îngrijorați, ne-a dat și vești îmbucurătoare. Mașinile Agerpresului, Scânteii, ministerelor de interne și externe, plecate din ordinul generalului Ion Pacepa prin cartierele Bucureștiului s-au întors cu următoarele informații: vila primului ministru este întreagă, din casa generalului X nu s-a clintit nici o cărămidă, în locuința ministrului Y nu s-a spart nici un pahar, și, lucrul cel mai important, toți membrii Comitetului Executiv și ai Guvernului sînt în viață. Mulți dintre ei se aflau lîngă el în sala de telex a Agerpresului.

În casa de oaspeți de lîngă capitala nigeriană, holul care ducea pînă la sala de telex era plin pînă la refuz. Neliniștea era vecină cu panica. Puicea își continua inventarul. Deodată se face liniște, și prin mulțimea adunată se deschide un culoar. Vine cuplul prezidențial. Primul a trecut pragul Nicolae Ceaușescu, urmat de soția sa, „mama poporului”.  Ceaușescu se pregătea să dicteze ceva telexistului, dar ea l-a dat la o parte și s-a postat în fața lui Băghină. Era vădit îngrijorată. Mesajul ei către Puicea a fost scurt: „Telefonează imediat la mine acasă, și întreabă dacă s-a întîmplat ceva!”. Răspunsul a venit prompt: „raportează colonelul Stejar. Acasă la dumneavoastră, tovarășa Ceaușescu, este totul în perfectă ordine”. „Mama” a răsuflat ușurată, și s-a întors spre soțul ei: „Tu ce ai de întrebat?”. El nu avea de întrebat, el avea de spus. I-a dictat lui Băghină tot un mesaj scurt către membrii Guvernului și Comitetului Executiv: „Faceți ce credeți voi că trebuie făcut. Eu plec în seara asta spre țară”. Atît. Fac aici o paranteză. Când am sosit în București, am citit în ziare că „cel mai iubit fiu al poporului”, deși se afla la mii de kilometri depărtare de țară, a dat indicații „prețioase” în legătură cu salvarea celor aflați sub ruine, evacuarea sinistraților, refacerea clădirilor avariate, degajarea terenurilor de mormanele de moloz etc. 

În acea seară, au plecat deci spre țară. Boeing-ul 707, sau nava prezidențială, și-a luat zborul spre înălțimi sub privirile uluite ale cîtorva români sosiți în Nigeria înaintea vizitei, pentru a face pregătirile necesare. „Toți românii să-și facă bagajele și să se prezinte la aeroport”, a ordonat generalul Doicaru. El n-a precizat că este vorba numai de cei care au venit cu avionul prezidențial. La aeroport s-a ivit însă o altă sursă de durere, implacabilă ca forțele telurice ale naturii. „Nu puteți intra în avionul prezidențial, bagajele voastre nu-s controlate!”. „Ne lipsim de ele, le abandonăm aici, lăsați-ne și pe noi!”. „Nu mai insistați, ordinul vine de sus, întoarceți-vă acasă pe aceleași rute pe care ați venit!”. Stupoare. Nenorocirea și disperarea nu par să justifice urgența unei întoarceri mai rapide la București, în zbor direct, fără escale chinuitoare. Urmărind nava prezidențială urcând spre înlălțimi, cu peste 30 de locuri neocupate, cîțiva români cu ochii înlăcrimați, simțeam și pe teritoriul Nigeriei, ceva din „căldura și dragostea părintească” a cuplului Nicolae și Elena.”  

Neculai Constantin Munteanu: „Eh, încă din acel moment „omenia” ceaușistă își arăta colții. Însă pe această temă, Constantin Alexandroaie, împreună cu milioane de români, avea să mai citească multe. Aștepînd ca „Salvatorul Națiunii” să se întoarcă în patrie, revenim înaintea lui la București. Și bucureștenii, dar mai ales oamenii din restul țării au trăit spaima generată de lipsa comunicațiilor. Legăturile telefonice au căzut, iar cele care mai funcționau au fost blocate de mulțimea apelurilor. Înnebunitoare a fost tăcerea de moarte a postului de radio București. Și acolo a exista lumină, deci curent electric, imediat după cutremur. Clădirea Radiodifuziunii n-a suferit nici un fel de pagube. Toate emițătoarele eau intacte. Nimeni însă n-a îndrăznit să hotărască reînceperea transmisiunilor, pentru că nimeni nu știa ce trebuie spus, și ce se putea spune. România era încă o dată ruptă de restul lumii. Într-un tîrziu, pe străzile orașului fiind, aveam să aflu, și s-aud mai apoi chiar cu urechile mele, că de la 2000 de kilometri postul de radio Europa Liberă preluase sarcina de a informa milioane de români de ceea ce se petrecuse chiar în România (…)”.

 

Sursa: europalibera.org