Pentru micutii incepatori in ale mersului trebuie sa alegem pantofi cu talpa moale/flexibila, care sa nu alunece, nu prea stramti si cu suficient loc in fata degetului mare. Este de preferat sa alegem o singura pereche de pantofi de copii de calitate, in loc sa investim in mai multe perechi prost concepute si care pot crea probleme ce vor necesita tratament ortopedic mai tarziu.
Pielea este un material mai indicat pentru incaltamintea copiilor – este moale, se muleaza in jurul labei piciorului si reduce riscul aparitiei de alergii (care pot crea probleme celor care folosesc incaltaminte din materiale sintetice). Pantofii cu catarame sau sireturi sunt de preferat celor cu arici, chiar daca acestia din urma sunt mai usor de utilizat.
Alegeti-i copilului incaltaminte usoara si flexibila, astfel incat sa poata pasi corect, flexand laba piciorului, si nu inaintand ca un robotel cu talpa rigida.
Calcaiul este foarte important – copiii au nevoie de modele cu calcai, chiar si in cazul sandalelor, iar calcaiul trebuie sa fie suficient de rigid, astfel incat partile laterale sa nu poata fi apropiate cu usurinta.
Copiilor nu le plac sesiunile de cumparaturi, cu atat mai putin probatul de pantofi. Un copil mai marisor e in stare sa va „pacaleasca“ insistand ca nu-l strang pantofiorii, decat sa va insoteasca la magazinul de incaltaminte. Verificati chiar voi daca pantofiorii trebuie sau nu inlocuiti.
Desi orice pereche noua de incaltaminte afecteaza bugetul, cumparati o pereche noua in loc sa o folositi pe cea purtata de un frate mai mare. Fiecare copil are un mers specific si deformeaza pantoful intr-un anumit mod.
Mergem la cumparaturi, in cautarea pantofiorilor potriviti, dupa-amiaza, caci, la fel ca in cazul adultilor, picioarele copiilor se umfla pe parcursul zilei, si riscam ca o pereche care i se potrivea perfect in dimineata cand am fost la cumparaturi, sa-l jeneze cateva zile mai tarziu. Oricum, masurati in avans ambele picioruse, atunci cand cel mic sta in picioare.
Nu uitati ca, de obicei, un picior este usor mai mare decat celalalt si alegeti marimea mai mare, dar nu cu mult mai mare, caci, altfel, mersul ii va fi ingreunat si, in plus, exista si pericol de accidente. Adultii obisnuiesc sa spuna ca un pantof se mai lasa si-l cumpara chiar cand este incomod. Nu aplicati aceasta regula cand cumparati incaltaminte pentru cel mic. Pantofii copiilor trebuie sa fie comozi din magazin si sa nu jeneze in vreun fel.
Verificati daca:
- pantofii sunt facuti din materiale care sa respire;
- pielea sau panza de buna calitate sunt durabile si lasa piciorul sa respire;
- incaltamintea are toc sau nu – desi arata dragut, pantofii cu toc sunt contraindicati pentru copii;
- au model sau nu pe talpa (important atat vara, cat si iarna, pentru a preveni alunecarile), si mai ales daca talpa (care trebuie sa fie flexibila) e suficient de groasa, pentru a amortiza socul provocat de denivelari sau de pietricele;
modelul ales de voi corespunde si dorintelor copiilor.
» Preluat de pe LivePr.ro - Cum alegi pantofii pentru copii in mod corect?
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro